"Am fost o unealta intre parintii mei"

Stimata d-na Sanziana Pop,

Trebuie sa ma scuz pentru ca nu-mi pot da numele, dar ceea ce am sa va povestesc ma determina sa procedez astfel. Va scriu din disperare. Am 24 de ani si sunt studenta. Viata mea de pana acum nu a fost prea fericita. Parintii mei nu s-au inteles niciodata si au ajuns in cele din urma, cand eu aveam varsta de 12 ani, sa se desparta. Eu am ramas cu tatal meu. Divortul a fost lung si fiecare din cei doi parinti - care se iubisera mult odata - incerca sa aduca din ce in ce mai multe dovezi impotriva celuilalt. A fost o lupta murdara. Atunci nu-mi dadeam prea bine seama ce se intampla, abia acum realizez faptul ca dreptatea nu mai conta, nici macar nu exista. Parintii mei se "luptau" si atat. Dar eu? Eu ce am ajuns? O biata unealta. Mama mea a sustinut la divort ca eu si tatal meu intretinem raporturi sexuale. La 12 ani!... Am urat-o mult, mai mult decat isi poate cineva imagina. Ma simteam umilita, jignita, distrusa sufleteste. Durerea mea nu se putea explica si, poate, nici intelege. Incercam sa ma izolez de intreaga lume. Cei din jur ma hartuiau necontenit, inclusiv profesoarele mele, care fusesera "atentionate" de mama. Invatam foarte bine. Era singurul scop: sa ajung "cineva". Atunci nu stiam ce drum lung si sinuos trebuie sa parcurgi, infruntand viata, si cata putere si incredere in tine iti trebuie. Anii au trecut. Oamenii au uitat. Ranile sufletului s-au inchis. Am luat bac-ul si examenul la facultate, fara meditatii. Am luptat cu viata si cu mine insami. Tatal meu, omul care m-a iubit enorm, a fost foarte dur cu mine. Am fost foarte singura. Mi-era teama sa ma apropii de oameni. Dar iata, acum termin facultatea. Am trait cu speranta in suflet ca viata mea va fi mai buna. Am intalnit un om bun, pe care stiu ca ma pot baza la bine si la rau... dar... tocmai acum, tatal meu a inceput