Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine putea să "înfunde" puşca lui Ţiriac

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 ianuarie 2009 ·

Vânătoarea de la Balc a fost, din fericire pentru Ion Ţiriac şi invitaţii săi, scutită de prezenţa unor organizaţii de temut. Sursa: Mediafax

La începutul anilor '60, în Marea Britanie se puneau bazele “Asociaţiei Sabotorilor de Vânătoare” (HSA). Scopul HSA era sabotarea vânătorilor prin lansarea de mirosuri false, distrugerea instrumentelor, trimiterea câinilor de vânătoare în direcţii greşite sau gonirea animalelor spre locuri sigure.

În prezent, organizaţia activează în Marea Britanie, Irlanda, Canada şi Statele Unite şi pretinde că are ca unic scop oprirea celor care consideră "masacrarea animalelor un sport". Au fost însă cazuri în care membrii organizaţiei au călătorit chiar peste hotare pentru a sabota partidele de vânătoare.

O altă ameninţarea putea veni din partea Frontului pentru Eliberarea Animalelor (ALF), care defineşte un grup de activişti ce luptă împotriva abuzului contra animalelor.

Vânătoare în două reprize la Balc

În jurul orei 14, a luat sfârşit prima repriză a vânătorii organizate la Balc de afaceristul român Ion Ţiriac.

Repriza de vânătoare a început în această dimineaţă, în jurul orei 9. Cei 30 de afacerişti care şi-au încercat ţinta pe mistreţii şi celălalte animale de pe domeniul administrat de Direcţia Silvică Oradea au luat masa la castelul Balc.

Ţiriac şi invitaţii săi au revenit în pădure la ora 17, pentru startul ultimei reprize de astăzi. Mâine este programată o ultima parte a partidei de vânătoare de la Balc.

Este al cincilea an consecutiv în care omul de afaceri organizează un astfel de eveniment la Balc.

Carnea animalelor ucise va ajunge pe mesele copiilor şi bătrânilor de la casele de bătrâni din judeţ.

Citiţi şi:

Aterizare „pe burtă“ pentru invitaţii lui Ion Ţiriac

Ţiriac şi i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum o ora
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 43 minute
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 2 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 58 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 59 minute
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 3 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum 2 ore
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Vremea

București
acum

14°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°