Gheaţa întinsă pe 21 de kilometri pe albia Bistriţei riscă să provoace în orice zi inundaţii în gospodăriile muntenilor. Sursa: Dan Sofronia
Un pod de gheaţă lung de peste 21,5 kilometri este „povara“ care apasă traiul şi aşa destul de greu al muntenilor de pe cursul superior al râului Bistriţa, din vecinătatea masivului Ceahlău. Este un fenomen unic în ţară, spun specialiştii, dar acesta nu este un motiv de mândrie pentru băştinaşii din comunele Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.
Practic, podul de gheaţă începe exact de la coada lacului de acumulare de la Bicaz, de la viaductul de la Poiana Largului, şi urcă până la Borca, paralel cu şoseaua naţională care duce la Vatra Dornei.
Pentru un „venetic“ oprit pe mal pentru a privi uriaşa aglomerare, locul provoacă fiori: gheaţa răscolită şi presată în acelaşi timp de curentul apei ce trece pe dedesubt provoacă un fâşâit prelung, întrerupt de pocnete seci. Miile de localnici privesc însă cu teamă şi îngrijorare cum, zi după zi, podul de gheaţă, cu grosimea de până la 5 metri, creşte în dimensiune.
„Cu nahlapii ne-am obişnuit ca şi cu junghiu-n spate“
Podul de gheaţă poate însă în orice clipă să se disloce şi să provoace un dezastru pentru sute de gospodării. Aşa s-a mai petrecut în anii din urmă, când blocuri uriaşe scoase de apă din albie au ras în calea lor locuinţe şi acareturi, cu oameni şi animale, făcând una cu pământul bruma de agoniseală a celor năpăstuiţi.
La Farcaşa, doi săteni tăiau, exact pe malul apei, nişte lemne care urmau să ia calea vreunui târg de sâmbătă. Viaţa la munte are însă o constantă. „Doar cu lemnul ce mai câştigi pe la noi. Cu nahlapii (gheţarii - n.r.) ne-am obişnuit ca şi cu junghiu-n spate. Doare până trece. N-ai ce face. Ne rugăm Domnului să ne apere. Dau şi babele acatiste pe la biserică, face rugi şi preotu’...
