Într-o lume speriată de moarte de criza economică, Guvernul Boc a relaxat atmosfera cu două proiecte ce au rupt gura populaţiei: "sângele proaspăt" şi punga de plastic. A rămas doar chestiunea pungii, Curtea Constituţională tăind elanul Guvernului în scandalul pensiilor cumulate cu salariul. Şi totuşi…

La emisiunea Sinteza zilei, a Antenei 3, pe ultimul subiect, actorul şi profesorul de actorie Mircea Albulescu a polemizat cu preşedintele Băsescu în jurul cuvântului "excepţie". Actorul a dat cuvântului "excepţie" sensul de excepţional, spre deosebire de sensul celui privilegiat pe nemerit, invocat de preşedinte.

Realitatea e complexă. Actorul trebuie să moară pe scenă, dar să aibă şi pensie.

Pledoaria actorului era pentru valoare şi pentru bun-simţ. Bunul-simţ comun căruia îi adaugi respect, recunoştinţă. Unii, chiar şi evlavie. Echipa Boc şi preşedintele respectă actorii (profesorii, medicii) până la talonul de pensie. De aici încolo intră în istorie, stima noastră şi mândria. Şi Ceauşescu a scos la un moment dat la pensie nume celebre. Vidul ce a urmat se simte şi astăzi. Profesori universitari, monştri sacri ai medicinei, creatori de şcoală.

Din extraordinari specialişti deveniseră nişte bătrâni oarecare. Şi s-a cunoscut.

Mircea Albulescu are o pensie de 18 milioane. O sumă oarecum decentă pentru un pensionar, mizerabilă pentru un actor. Pentru actori, marii actori, pentru marii medici, profesori etc., o societate civilizată practică un fel de discriminare pozitivă. Găseşte resurse să-i plătească pe măsura vocaţiei, a talentului. Îl recompensează pe măsura contribuţiei sociale. Apoi inventează premii excepţionale, pentru ştiinţă, arte, jurnalism etc. Există un consens mondial în ceea ce priveşte valorile. În România, un ipotetic laureat Nobel ar sta cu talonul de pensie la coadă să prindă un