"Hamlet, interpretat de Marius Stănescu, iubeşte cerebral, o plânge pe Ofelia mai mult revoltat decât îndurerat în faţa sorţii."

Spectacolul „Hamlet“, în regia lui Laszlo Bocsardi, a avut premiera săptămâna aceasta, la Teatrul Metropolis. Un Hamlet minimalist, cu un singur element de decor, realizat pe o structură în jurul unui scripete, cu nişte oglinzi paralele, care se învârt continuu, secvenţial, ca într-un carusel. Întrepătrunderea dintr-o lume în alta se face pe nesimţite, cu o fantomă a tatălui, fizică, de un realism tranşant, realizat de Florin Zamfirescu.

Drumul spre moarte al tuturor care păşesc de bunăvoie în cutiile morţii, din josul oglinzilor, este emoţionant. Marius Stănescu este un Hamlet cerebral, impecabil în paloarea lui, încrâncenat în interogarea lui „a fi sau a nu fi“. Îi lipseşte însă trăirea frângerii în anumite momente. El iubeşte cerebral, o plânge pe Ofelia mai mult revoltat decât îndurerat în faţa unei implacabilităţi a sorţii. Memorabil rămâne Sorin Leoveanu, în rolul lui Claudius.

Cel care a jucat şi un Hamlet de neuitat în montarea lui Vlad Mugur de la Cluj are un moment extraordinar, când conştiinţa încărcată cu uciderea fratelui şi, mai ales, sângele de pe mâini îl apasă îngrozitor. Mâna lui întinsă spre cer, tremurul rugii, povara gestului criminal îi arată complexitatea, pe fundalul stins al cântului gregorian al unor călugări. Luminile sunt pline de rafinament, regizorul mizând pe jocul din reflectarea oglinzilor. Spectacolului îi lipsesc însă în anumite momente ritmul şi tensiunea în decorul realizat de Jozsef Bartha.

Răzbunarea şi intriga, pasiunea şi dorinţa, paranoia şi nebunia, iubirea şi trădarea sunt trăite mai mult sau mai puţin pătimaş.

Gertrude şi Ofelia (Diana Cavallioti şi Ioana Anastasia Anton) sunt poate prea tinere pentru complexitatea personajelor lor