Pentru că în primii ani de viaţă sistemul imunitar este în plină formare, infecţiile se ţin scai de cei mici. Trei ingrediente naturale îi pot proteja pe copii de răceli. Un articol publicat de revista „Archives of Pediatric and Adolescent Medicine” arată că un amestec natural pe bază de echinaceea, vitamina C şi propolis măreşte rezistenţa copiilor la infecţii respiratorii. Specialiştii de la mai multe spitale şi universităţi din Israel au efectuat un studiu asupra unui lot de 430 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani.
Mai puţine zile cu febră
Copiii au fost separaţi în două loturi egale ca număr de copii. Unul dintre loturi a primit extractul natural din echinaceea, propolis şi vitamina C, în vreme ce restul copiilor au primit un preparat placebo (preparat identic ca formă de prezentare cu cel studiat, dar care conţine substanţe care nu au niciun efect).
Cercetătorii au făcut studiul pe timp de iarnă, perioadă în care infecţiile respiratorii sunt mai frecvente. Copiii din primul lot au primit un preparat format din echinaceea - 50 mg/ml (miligrame/mililitru), propolis - 50 mg/ml şi vitamina C - 10 mg/ml. Li s-a administrat preparatul timp de 12 săptămâni. Celor cu vârste între 1 şi 3 ani li s-au administrat câte 5 mililitri, de două ori pe zi, iar celor cu vârste între 4 şi 5 ani, tot de două ori pe zi, câte 7,5 ml.
S-a constatat că numărul infecţiilor a scăzut cu 55% în cazul copiilor trataţi cu acest cocteil natural, faţă de cei care au primit placebo. De asemenea, numărul de zile cu febră a scăzut cu 62%, iar numărul de răceli ale fiecărui copil a scăzut la jumătate în cazul copiilor trataţi faţă de cei netrataţi.
Cele trei ingrediente magice
Echinaceea este extrasul folosit în farmaceutică şi care provine de la arbuştii originari din preeria americană, dar aclimatiza