La televizor, se perindă fel de fel de candidaţi. Televiziunea n-are atâtea camere de luat vederi ca să-i înregistreze pe toţi. De aceea, fiecare se descurcă cum îl taie capul. Unii s-au filmat acasă, în bucătărie, cu spatele lipit de dulapul de oale. Alţii, mai inventivi, au ales aleea unui parc sau colţul unei străzi. Cei mai mulţi preferă vorbitul de unul singur.

Aşezaţi sub înscrisul Studioul electoral, ca la masa de anchetă la o circă de poliţie, dau citire unui text fără cap şi coadă. Sunt însă şi dintre cei care se lasă intervievaţi. Autoarea întrebărilor e, de obicei, o jună ispititoare, într-o fustă scandalos de scurtă, purtătoare a unor cizme de paraşută de pe malurile Senei. Are, în contrast cu trupul, o voce adâncă, de înrăit consumator de tutun. Candidaţii sunt mulţi şi necunoscuţi. Bătrânii Ilie şi Vasilica Barbu, pensionari, stau de dimineaţă până seara la televizor, întrebându-se cu seriozitate pe cine să voteze. Din când în când, câte un candidat le reţine atenţia.

– Vasilico!, strigă bătrânul din sufragerie, fugi iute şi adă-mi creionul, să-l scriu ca să nu-l uit!

*

CHITARA GREŞITĂ

Ghiţă Cocovean a cumpărat de la Bucureşti o chitară bas ce merge la priză. Dar, cum avea să scrie el în reclamaţia trimisă Fabricii din Reghin, fără să fie lovită, fără să sufere vreun alt şoc fizic, chitara s-a crăpat singură. De cântat se putea cânta, numai că acum, stricată, chitara sună cu câteva note mai sus. Totul iese piţigăiat. Imnul de stat, de exemplu, căruia lui îi ieşea excelent la chitară, pare acum interpretat de un papagal ce a suferit o contuzie.

*

CU TACÂM DE ACASĂ

Autoservire cândva, azi Fast-Food. Aproape pustiu acum, pe la 4 după-amiaza. Dincolo de vitrina în care se sleiesc preparatele, o singură lucrătoare, într-un halat rupt pe la subţiori. Celelalte sun