Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 km pe zi pentru victorie la Australian Open

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 ianuarie 2009 ·

Tenismena Jelena Jankovici, favorita numărul 1 a turneului de la Antipozi, s-a pregătit în vacanţă la altitudine, în Mexic.

Ca în fiecare an, startul marilor bătălii în noul sezon la tenis se dă la Melbourne, oraş care găzduieşte Australian Open. Primul Mare Şlem din 2009 debutează la noapte, pe arenele din „Melbourne Park“.

Dotat cu premii în valoare totală de 14,48 milioane de dolari americani, turneul îi are drept favoriţi în acest an pe spaniolul Rafael Nadal la masculin şi pe jucătoarea sârbă Jelena Jankovici la feminin.

Lideră în clasamentul mondial, Jelena Jankovici se află încă în căutarea primului său titlu de Mare Şlem. După ce şi-a petrecut o parte din vacanţă alergând câte 10 kilometri pe zi în Mexic, la altitudine, jucătoarea sârbă s-a declarat pregă tită să rămână numărul unu mondial şi să obţină primul său succes într-o competiţie de Grand Slam. „Ştiu că am muncit mult şi de aceea am încredere în mine. Niciodată n-am acordat atât de multă atenţie condiţiei fizice. Dorinţa mea este să câştig toate cele patru turnee de Mare Şlem!“, a mărturisit Jankovici.

Mai tare ca James Bond

În vârstă de 23 de ani, Jelena Jankovici este una dintre cele mai iubite sportive din ţara sa. La Belgrad, când a apărut în cinematografe un documentar despre viaţa jucătoarei, „Jelena’s World“ (n.r. - „Lumea Jelenei“), filmul a depăşit în box-office ultima peliculă din seria James Bond, „Quantum of Solace“!

Publicaţia „Sport Illustrated“ o vede însă ca favorită la câştigarea Australian Open pe rusoaica Elena Dementieva. Maria Şarapova, campioana de anul trecut, va fi absentă în acest an, fiindcă nu s-a putut pregăti suficient din cauza unei accidentări.

Federer, aproape de recordul lui Sampras

Participant la Australian Open începând din 2004, tenismenul iberic Rafael Nadal, car

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 53 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 54 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°