Manele cu Costi Ioniţă, seara, supă de fasole şi mămăligă cu brânză, la amiază. De asta au avut parte vânătorii români de la Balc. Străinii au dormit regeşte în conacul de vânătoare al lui Ţiriac, iar românii au fost cazaţi la pensiunile din apropiere. Pe un ger crâncen, cei peste 50 de gonaci, selectaţi dintre localnici, au început să sosească ieri-dimineaţă la ora 6.00. Înfofoliţi ca pentru Polul Nord, sătenii tocmiţi să gonească mistreţii au fost învăţaţi să nu stea de vorbă cu străinii. „Ne dau afară şi nu ne mai plătesc, ne-au spus când ne-au tocmit să nu vorbim cu dumneavoastră”, a recunoscut unul dintre aceştia.
După o jumătate de oră de la sosirea primilor gonaci, la poarta domeniului de la Balc şi-au făcut apariţia şi vânătorii, ascunşi privirii în spatele geamurilor fumurii ale maşinilor de teren cu care au fost aduşi de la Marghita şi Ip, unde şi-au petrecut noaptea. După un scurt instructaj, le-au fost împărţite veste reflectorizante şi au fost urcaţi apoi în căruţe, tractoare şi transportaţi în interiorul ţarcului unde s-a organizat partida de vânătoare.
Ţuică şi vin fiert, să treacă de frig
Prima rundă de vânătoare a durat până la ora 13.00, când invitaţii au luat masa la conacul aflat pe domeniul de vânătoare. Ţiriac le-a pregătit oaspeţilor un meniu tradiţional, cu supă de fasole, mămăligă cu brânză, ţuică şi vin fiert „pentru a mai atenua efectele frigului“, după cum susţine unul dintre gonaci.
Vânătoarea s-a reluat la ora 14.00 şi a ţinut până spre ora 18.00. În această dimineaţă, de la ora 10.00, este programată o ultimă goană, până la ora 14.00. Mistreţii împuşcaţi vor fi duşi la abatoare, carnea urmând să fie donată caselor de copii şi de bătrâni din Bihor, localnicilor şi gonacilor.
Deşi vânătoarea lui Ţiriac a fost catalogată ca fiind un masacru, sătenii din Almaşu Mare şi