Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturile la mobil, cu 30% mai ieftine

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 ianuarie 2009 ·

Marii operatori vor fi nevoiţi să reducă tarifele la convorbirile în alte reţele, fapt care va determina dezvoltarea firmelor mici. Sursa: AP Photo

În următorii trei ani, facturile de telefonie mobilă vor scădea cu aproximativ 25-30 la sută faţă de cele actuale. Cel puţin aşa a declarat pentru EVZ, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), Liviu Nistoran, care a explicat că, obligându-i pe operatorii existenţi în acest moment pe piaţă să reducă tarifele la convorbirile în alte reţele, încurajează apariţia unui număr mai mare de operatori în România.

„Impunerea unor tarife arbitrare de operatorii de telefonie mobilă către ceilalţi operatori, la care ajung apelurile utilizatorilor, nu face altceva decât să creeze un lanţ concurenţial ce blochează practic posibilitatea dezvoltării unora dintre ei“, a precizat preşedintele ANC, motivând că, în prezent, doar două dintre companiile de telefonie mobilă, respectiv Orange şi Vodafone, domină piaţa. Până în prezent, cele două companii au redus tarifele de interconectare între reţele de la 6,4 la 5,03 eurocenţi pe minut.

Cosmote, Zapp şi RDS umblă la tarife

De la 1 februarie, tarifele vor scădea şi la ceilalţi operatori de telefonie mobilă.

Astfel, Cosmote şi Zapp vor reduce tarifele de la 8,2 la 6,4 eurocenţi, iar RDS, de la 7,43 la 7,21 eurocenţi. „Alinierea preţurilor se va face în mai multe etape, pentru a nu afecta în niciun fel business-planurile operatorilor, însă sperăm ca, până la finele anului viitor, să îndeplinim acest obiectiv“, a precizat Nistoran. Prin implementarea acestei măsuri, companiile mici vor atrage mai mulţi clienţi, deoarece convorbirile cu reţelele mari, cum sunt în prezent Orange-ul şi Vodafone-ul, vor fi mai ieftine. Astfel, tarifele de interconectare pentru marii operatori, Orange si Vodafone, vor scădea mai puţin d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fratele fostului preşedinte prorus Igor Dodon a fost reţinut pe aeroportul din Chişinău. Liderul socialist acuză „represiuni” şi „teroare” din partea puterii

News.ro acum 50 minute
Alexandru Dodon, fratele fostului preşedinte prorus Igor Dodon, în prezent lider al Partidului Socialiştilor, a fost reţinut, miercuri, pentru 72 de ore, pe aeroportul din Chişinău, relatează presa de peste Prut. Informaţia a fost confirmată de proc

N-au avut răbdare. Şase dintre inculpaţii din Dosarul Nordis au contestat deja măsurile dispuse de Curtea de Apel. Ce au făcut Laura Vicol și Vladimir Ciorbă

Ziare.com acum 47 minute
Miercuri seară, 5 februarie, 6 dintre inculpaţii din Dosarul Nordis au contestat măsurile dispuse de instanţă, între aceştia fiind Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă. Potrivit datelor de pe portalul instanţei, şase dintre inculpaţii din Dosarul Nordis a

BREAKING | Surpriză: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de senator

Wall-Street.ro acum 5 ore
Nicolae Ciucă își dă demisia din funcția de Senator în Parlamentul României, o decizie despre care spune că a luat-o din „respect” față de colegii liberali. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a politicianului. „A sosit vremea să comunic publ

Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia

Mediafax acum 3 ore
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost director Eximbank, a fost localizat, miercuri, în Istanbul. Ulterior, surse Gândul au declarat că acesta a fost eliberat. În cazul acesta, Poliţia Română avea ca atribuţii punerea în executare a mandatu

Marius Tucă Show începe joi, 6 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Ion Cristoiu

Cancan acum 43 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante

Mediafax acum o ora
Poliţia Capitalei l-a oprit, miercuri, în trafic pe liderul Generaţiei de Aur, Gică Hagi, de ziua sa. Hagi împlineşte miercuri 60 de ani: „Astăzi este despre tine, Comandante”, i-au spus poliţiştii.

Victor Ponta anunță că „se strâng semnături” pentru candidatura lui la prezidențiale. „În cel mai scurt timp voi anunța care este decizia mea”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunțat miercuri că și-a lansat site și că în prezent „sunt mulți voluntari care strâng semnături” pentru o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale programate în luna mai, precizând că își

Ninge în zona montană a judeţului Argeş / Drumarii intervin pe Transfăgărăşan / Cod galben de precipitaţii mixte în mai multe judeţe - VIDEO

News.ro acum o ora
Drumarii intervin, miercuri seară, pe Transfăgărăşan, cu material antiderapant. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de precipitaţii mixte pentru mai multe judeţe. ”Se acţionează cu autoutilaje cu lamă şi material antiderapant p

„Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce spune Ilie Bolojan despre eventuala revenire a lui Klaus Iohannis în partid

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că nu crede că actualul șef al statului se va întoarce în partidul care l-a lansat spre Cotroceni, potrivit News.ro. Întrebat, la Pro TV, dacă are Klaus Iohannis o funcție pregătită în PNL pentru mo

Părintele Nectarie Clinci, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Unirea religioasă

NapocaNews acum 41 minute
Părintele Arhimandrit Nectarie (Ionel) Clinci, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, a fost ales, în urmă cu puțin timp, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Potrivit informațiilor în exclusivitate pe care STIRIPESURSE.RO le deține din inte

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-0°/3°
sâm.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/5°
Timisoara
acum

mie.

-1°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

-1°/6°