Dubla generatie de absolventi de anul trecut - cand facultatile au livrat aproximativ 260.000 de tineri in piata, ca urmare a aplicarii Conventiei de la Bologna - a fost una dintre cele mai bune vesti pe care le putea primi piata fortei de munca. In noul context economic, aceiasi absolventi norocosi anul trecut par sa fie si primii afectati de noile reguli de pe piata fortei de munca, in conditiile in care angajatorii se uita acum spre oameni cu experienta, care sa devina eficienti din prima zi.
"Incerc sa imi gasesc un job de aproape cinci luni. Am fost la mai mult de zece interviuri, insa nu am reusit sa ma angajez pana acum. Cele mai multe companii nu ma mai suna dupa ce merg la interviu, desi imi spun ca vor face acest lucru, indiferent de rezultat. Nici macar un raspuns pe e-mail nu primesc. Cred ca nu sunt potrivit", spune Radu, care a absolvit anul trecut facultatea de Relatii Economice Internationale din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).
Radu a absolvit o facultate cautata si nici nu are asteptari salariale exagerate - vrea sa castige 300 de euro pe luna. Pana in toamna anului trecut, tinerii absolventi de facultate faceau jocurile pe o piata a muncii unde angajatorii se bateau in oferte pentru a reusi sa acopere pozitiile disponibile care sa sustina cresterile explozive ale businessurilor.
Criza economica i-a trezit destul de brusc la realitate pe tinerii care dominau o piata a fortei de munca unde se vorbea despre deficit de talente, angajari masive si cresteri salariale peste productivitate.
"Absolventii din 2008 au fructificat ultima creasta de val a dezvoltarii economice, cei care s-au agatat de un loc de munca sunt acum 'la adapost', insa absolventilor de anul acesta le va fi mult mai greu pentru ca de-abia la sfarsitul lui 2009 criza financiara se va accentua. Absolventii de anul acesta vor intra pe o