Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEZ: Am pierdut deja toti consumatorii mari si nu vom simti magnitudinea reducerii cererii de energie

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 ianuarie 2009 ·

Peste 600 de angajati ai CEZ Romania, filiala locala a grupului energetic ceh CEZ, au parasit anul trecut compania, iar numarul celor care vor pleca anul acesta se ridica la peste 360 de persoane. Pana la sfarsitul anului 2010, in structurile CEZ din Romania vor mai fi angajati 1.970 de persoane, din cei 2.969 de salariati pe care ii avea fosta Electrica Oltenia la momentul vanzarii catre CEZ.

"Anul trecut 630 de angajati din aproape toate structurile companiei au plecat prin intermediul unor programe de plecari voluntare. Platile compensatorii s-au ridicat in jurul a 24 de salarii. Acum, incepem cu un efectiv de 2.590 de persoane, iar la sfarsitul anului vom mai avea 2.227 de salariati. Nu sunt concedieri facute din cauza crizei, ci sunt rezultatul unui program de restructurare inceput din momentul privatizarii, agreat cu sindicatele. La inceptul anului 2011 vor mai ramane in structurile CEZ din Romania 1.970 de oameni, ceea ce este similar cu numarul de angajati care lucreaza in alte companii detinute de CEZ pe plan extern", a declarat Jan Veskrna, country manager al CEZ Romania.

Dupa preluarea fostei filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, Electrica Oltenia, cehii au spart compania in mai multe entitati ca urmare a unui amplu program de restructurare, respectiv CEZ Distributie, CEZ Vanzare, CEZ Trade si CEZ Servicii.

CEZ s-a implicat in numeroase proiecte de producere a energiei electrice pe plan local, trecandu-si in portofoliu cel mai mare proiect eolian la nivel european, dezvoltat in Dobrogea, investitie de 1,1 miliarde de euro in 600 MW de capacitate instalata, participarea in proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda si semnarea unui memorandum cu Termoelectrica pentru o centrala de 400 MW pe gaz la Galati.

"In 2008 veniturile noastre au ajuns la aproximativ 1,5 miliarde de lei (407,6 mil. euro), in crest

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum o ora
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 2 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 3 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum o ora
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum o ora
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 3 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°