Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşănenii, fruntaşi la violuri

Publicat in Adevarul, luni 19 ianuarie 2009 ·

Potrivit poliţiştilor, consumul exagerat de alcool şi lipsa educaţiei sunt principalele cauze. Botoşaniul a detronat Vasluiul la numărul de violuri reclamate la Poliţie. Evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) arată că anul trecut s-au înregistrat la Botoşani 46 de astfel de infracţiuni, cu aproape zece mai multe decât în Vaslui, care conducea în 2007 la numărul de violuri cercetate de oamenii legii. Reprezentanţii IPJ susţin că acest fenomen nu ţine numai de activitatea Poliţiei. „Multe din aceste infracţiuni au fost comise de persoane aflate în stare de ebrietate. Şi nu trebuie omis nici faptul că de multe ori, la ţară, fetele merg neînsoţite pe drumuri, în toiul nopţii”, a declarat inspectorul şef Viorel Şerbănoiu, şeful IPJ Botoşani. Cele mai multe violuri au fost comise în municipiul Botoşani, nouă la număr şi în localitatea Ştefăneşti, unde au fost reclamate patru astfel de infracţiuni. Statisticile mai arată că în cursul anului trecut a crescut gradul de infracţionalitate în Botoşani, înregistrându-se tot mai multe furturi. Unul dintre cei care a contribuit din plin la creşterea numărului de infracţiuni stradale este minorul Aron Balan. „Avem peste 350 de infracţiuni comise în cursul anului trecut, dar 86 dintre ele au fost comise de acest minor”, a precizat Viorel Şerbănoiu. Nu doar la capitolul infracţiuni stradale se înregistrează o creştere semnificativă faţă de anul precedent, ci şi la omoruri. În 2007 au fost 12 astfel de infracţiuni. „Vom trimite mult mai mulţi oameni în teren şi vom încerca sancţionarea celor care vând băuturi alcoolice fără să respecte legea, pentru că cele mai multe dintre fapte au fost comise sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat inspectorul şef Viorel Şerbănoiu. Majoritatea botoşănenilor spun că nu se simt în siguranţă nici măcar în zonele centrale ale oraşului din cauza hoţilor de buzunare. „Mama mea are o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nu le poți cere unor oameni ocupați să te valideze de la Crăciun până la Revelion”

Libertatea acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă seară, 4 ianuarie că decizia lui Crin Antonescu de autosuspendare a candidaturii la prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR nu este rezonabilă.

Crin Antonescu, după autosuspendarea din calitatea de candidat PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale 2025: „Pe Ciolacu nu l-am anunțat”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu a declarat sâmbătă seară, 4 ianuarie, că singurul șef al coaliției pe care nu l-a anunțat că se autosuspendă din calitatea de candidat PSD-PNL-UDMR este premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 2 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 5 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum o ora
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum o ora
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 6 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un bărbat din Timișoara a murit imediat după ce a fost externat din spital, pe casa scării blocului în care locuia

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării blocului în care locuia, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, relatează News.ro.

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 2 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/10°