Catalogul Joburilor greu de ocupat oferă străinilor, în Madrid, locuri de muncă la tuns de oi sau în cazinouri, pe postul de crupier. Plata este de un euro pentru fiecare oaie tunsă. „ Zeci de persoane dorm sub cerul liber în Barcelona ”, relevă „ La Vanguardia ” . În Barcelona, există între 2.000 şi 4.000 de persoane care cerşesc pe stradă şi care trăiesc sub cerul liber. Dintre acestea 60% sunt străini, mulţi dintre ei - de naţionalitate română.
„ Şeful Biroului pentru străini nu a fost condamnat pentru falsificare de documente ”, precizează ziarul spaniol „ La Rioja ”. Publicaţia face o precizare în legătură cu un articol apărut acum o săptămână. Nu a fost condamnat la doi ani de închisoare şeful, ci un alt angajat al biroului, care a falsificat documente pentru un prieten de naţionalitate română. Românul intenţiona să-şi deschidă o firmă şi să angajeze, tot cu acte false, alţi doi compatrioţi.
„ Nu suntem mafia „, intitulează „ El Pais ” un articol în care reporterii au stat de vorbă cu persoanele prezente la manifestarea organizată ieri în faţa discotecii unde a fost împuşcat portarul român. Aproximativ 200 de portari de discoteci din Madrid s-au reunit ieri pentru aduce un ultim omagiu portarului român de la discoteca Heaven, din Madrid, care a fost împuşcat, în urmă cu o săptămână, la locul de muncă. Aceştia şi-au manifestat indignarea faţă de faptul că în presa spaniolă au apărut articole în care s-a spus că portarii fac parte dintr-o mafie care controlează traficul de droguri. Manifestarea a avut loc în faţa discotecii Heaven, unde a murit românul.
„ Se caută crupieri şi persoane care să tundă oile ”, informează „ El Pais ”. Pornind de la noul catalog al meseriilor greu de ocupat, reporterii spanioli realizează un reportaj printre cei care muncesc în posturi de crupieri, în cazinourile din Madrid. Ei au căuta