Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Hotelul magistratilor" de la Giroc destabilizeaza bugetul C.S.M.

Publicat in Timpolis, luni 19 ianuarie 2009 ·

Chiar daca, in 2008, pe toata partea de vest a tarii, in afara de suspendarea unui judecator arestat de D.N.A., Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a remarcat prin vreo masura disciplinara severa luata impotriva judecatorilor sau procurorilor care s-au facut vinovati de nereguli sau abuzuri, institutia isi justifica majorarea semnificativa a bugetului tocmai prin cheltuielile facute in Timis. E vorba despre renovarea "Caminului pentru pregatirea judecatorilor si procurorilor", din Giroc. Bugete in expansiune

La inceputul anului, odata cu predarea de stafeta de catre fosta conducere a C.S.M., s-a prezentat un bilant al activitatii acestei structuri pe anul 2008, bilant ce se intinde pe mai bine de 250 de pagini si care cuprinde, la categoria "si altele", si evolutia cheltuielilor facute cu aparatul propriu de catre C.S.M. Ocazie cu care se poate observa ca, de la an la an, aparatul propriu al C.S.M. pare sa aiba nevoie de tot mai multi bani, cheltuielile fiind majorate cu 50% sau 60% sau chiar 100% de la an la an. Asa se face ca, daca in 2007 cheltuielile proprii ale C.S.M. au fost de 9.929.178 de euro, in 2008 s-a ajuns la o crestere cu aproape 70% a acestui buget, Consiliului fiindu-i repartizata, pentru aparatul propriu, suma de 15.6176.073 de euro. Cresterea vizibila a bugetului propriu are insa o explicatie prompta si originala – e vorba despre caminul magistratilor, din Giroc.

"Bugetul aparatului propriu in anul 2007 si 2008 a crescut corespunzator fondurilor alocate pentru finalizarea reparatiilor capitale la Caminul pentru pregatirea judecatorilor si procurorilor si-tuat in comuna Giroc, judetul Timis. Acest camin a fost preluat de Consiliul Superior al Magistraturii prin H.G. nr. 1516/2005 si apoi prin Protocolul nr. 69/2006 incheiat cu Ministerul Justitiei", au declarat oficialii C.S.M., justificand majorarea generoasa a cheltuielilor p

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 6 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 3 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 12 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 6 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 9 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 5 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°