Povestea lui Luigi Ionescu este una cu parfum de lalele. Vine din vremea Micului Paris. Luigi, un bărbat dorit de toate femeile, de la spectatoare la... Maria Tănase.
A fost actor. Cântăreţ. Familist. Dar şi un bărbat şarmant, cu mare trecere la femei. Se spunea că nu-şi folosea totuşi şarmul sau... nu foarte des. Oricum ar fi, Luigi Ionescu a fost o apariţie puternică în peisajul Micului Paris.
PE CALEA FERATĂ. La Teatrul de Revistă Constantin Tănase, paşii lui Luigi Ionescu n-au fost uitaţi. Foşti colegi, mai tineri ori mai în vârstă, sunt mereu gata de-o şuetă, de-o poveste despre Luigi, omul cu Lalele.
Romulus Sârbu, membru al celebrului cuplu comic-fantezist Anton şi Romică de la C. Tănase, este primul care-şi deşartă tolba cu amintiri despre Luigi, despre băcăuanul plecat de acasă chitit să ajungă Stea la Bucureşti!
"Luigi era un om extraordinar, talentat, frumos ca bărbat. A fost în mare vogă! Se îmbrăca foarte bine. În smocking negru sau alb. Intra pe scenă şi cânta muzică de Temistocle Popa ori Radu Şerban, făcea furori. Vocea îi era inconfundabilă, un timbru unic. Nu trebuia să-l vezi, îl ascultai şi-ţi dădeai seama că este Luigi Ionescu". Clipele plăcute, momentele frumoase, toate se rostogolesc în mintea dlui. Sârbu. "Plecam des în turnee. Mergeam cu trenul. Aveam vagoane speciale, cuşete. Când oprea într-o gară, ne treceau pe o linie moartă. Şi acolo stăteam tot turneul. Ne spălam la tulumba aia de apă din gară, vara era bine, iarna... mai greu." Cu Luigi, cu Anton, cu atâţia şi atâţia actori care-au dat strălucire teatrului, renumelui lui Tănase. Cu balerinele suave, frumuseţi uşoare ca fulgii, dar grele plumb în inimile celor care le priveau, de se... îndrăgosteau! Vagonul cu teatru cu ale sale cuşete cu poveşti şi vise stătea pe linia moartă. Actorii, în schimb, atacau sufletele în linie dreap
