Cursul pe care il vor lua relatiile trans-atlantice dupa ce Barack Obama va prelua miine puterea in Statele Unite este foarte important, in actualul climat international. Orice schimbare de stafeta la Casa Alba devine, automat, un inevitabil eveniment mediatic global. Cea de miine are insa toate sansele sa depaseasca prin semnificatie simbolica tot ceea ce s-a intimplat in materie in ultimii 50 de ani. Alegerea primului presedinte de culoare al Statelor Unite e, fara indoiala, un eveniment istoric cu un mare impact psihologic, care a produs reverberatii masive si o mare de entuziasm la nivel mondial. In parte, reactia internationala a fost amplificata de uriasele resentimente acumulate aproape peste tot in lume fata de administratia Bush, care, uneori pe drept si de multe ori pe nedrept, a fost demonizata cu largul concurs al mass media americane si straine. Insa acest urias capital de simpatie de care se bucura Barack Obama la debutul mandatului sau si acasa - in America, el are un nivel de incredere publica de peste 80 de procente -, si in strainatate nu e doar o binecuvintare, ci, in egala masura, si o mare povara. De fapt, o parte dintre sustinatorii sai ferventi din zona stinga incep deja sa aiba indoieli, uitindu-se la sirul de numiri de factura preponderent centrista din esalonul de virf al noii administratii. De aici se pot trage cel putin doua prime concluzii: 1. presedintele Obama e constient ca una e guvernarea si cu totul altceva retorica de campanie; 2. asteptarile celor care presupun ca in urmatoarea perioada vor avea loc schimbari majore in politica externa si de securitate a Statelor Unite ar putea fi destul de repede infirmate. Tonul declaratiilor de la Washington va fi cu siguranta diferit, mai putin abraziv si mai conciliant, dar substanta politicilor promovate nu se va modifica, probabil, in mod substantial. Este si motivul pentru care, desi decla