Luigi Ionescu va rămâne cu siguranţă artistul care ne va aduce întotdeauna "primăvara în ianuarie".
S-au cunoscut în 1959, pe când apreciatul artist Horia Moculescu era student la "Institutul de Mine" din Petroşani. Un loc al amintirilor de neuitat, un loc al primei iubiri – muzica, un loc în care exista o excelentă orchestră studenţească: "Luigi a venit într-un turneu împreună cu Florin Dorian şi Lucreţia Ciobanu, iar noi i-am acompaniat în toate concertele din Valea-Jiului. De atunci am rămas prieten cu el şi un profund admirator al doamnei Lucreţia Ciobanu", mărturiseşte Horia Moculescu.
O VIAŢĂ… BOEMĂ. O grădină care prindea de fiecare dată viaţă atunci când de "pe scena" ei se auzea muzica bună. În Grădina Boema, căci despre ea este vorba, locul "comediei divine" şi al muzicii de calitate, se întâmpla ceva neobişnuit... înfloreau de fiecare dată lalele atunci când Luigi Ionescu susţinea un recital. "În 1982, la Grădina Boema, într-un spectacol semnat de Veselovsky şi de Maximilian, am avut recitaluri Luigi şi separat eu, îşi aminteşte Horia Moculescu. Ca vechi prieteni, ne-am petrecut multe seri împreună. Dacă aţi dori să comparaţi ritmurile muzicii sale cu ale altor solişti, contemporani lui, ar fi un caz ipotetic, atâta timp cât confruntarea nu putea avea loc pe vreo scenă, în acei ani!
Dacă spunem Luigi Ionescu spunem muzică de dragoste, ritm melodic unic, voce, asemenea. Şi în primul rând numele său se asociază cu piesa «Lalele». De la 10 la 70 de ani, cu toţii fredonăm această piesă. A fost cea mai importantă piesă din repertoriul marelui artist? Desigur că «Lalele» a fost «boom»-ul carierei lui Luigi, dar mie, cel mai mult mi-a plăcut cum a cântat melodia lui Florentin Delmar – «Te caut!». Luigi rămâne unul din cele mai frumoase şi senzuale timbre bărbăteşti din muzica uşoară românească."
DELICATEŢE
