Dupa cum v-am mai spus, am citit “The Audacity of Hope”. Iar apropiata investitura a lui Barack Obama mi se pare un bun prilej de a porni o discutie pe baza cartii. In esenta, ea se doreste a fi o platforma program, aruncata ca un buzdugan inaintea candidaturii la functia de presedinte al SUA. Obama pare un personaj prea bun pt a fi adevarat. Propune masuri sociale pt cei saraci, dar si metode prin care investitiile companiilor bogate sa fie protejate. Condamna sclavia, dar ii intelege pe sudistii ce au sustinut-o atata timp in Congres. Este la fel de atent cu problemele negrilor ca si cu cele ale mexicanilor, chinezilor, coreenilor si ale celorlalte minoritati. Sustine largirea bazei de asigurari medicale, dar spune ca drumul spre asigurare universala e lung si ca introducerea unei prevederi in Constitutie, in acest sens, poate nu e cea mai buna idee… Cadru universitar, da o atentie sporita educatiei si mai ales cercetarii. Nu uita insa de scolile publice si de comunitatile prea sarace pentru a-si trimite copiii la scoala.Inca din start se pune la adapostul unui slogan: nu poti rezolva toate problemele, dar poti incerca sa rezolvi cat mai multe.

“The Audacity of Hope” seamana mai mult cu un manual de PR. Si cred ca este una din cele mai reusite carti autobiografice. Insa la final, te intrebi daca un asemenea politician exista in realitate… Nu exista nici un strop de greseala in toata conduita politica expusa de Obama. Doar in ceea ce priveste viata privata, presedintele american povesteste despre greutatile avute in cuplu cand i s-au nascut cele doua fiice, despre cum i-a fost greu sa inteleaga cum se simtea sotia sa in postura de mama, despre cum se certau pentru ca in drumul spre casa uitase sa cumpere nu stiu ce chestie de la supermarket, despre cum el dorea sa ii povesteasca ei despre implicatii diplomatice ale unei legi propuse de el insusi, dar ea