Roar Engelberg este un naist norvegian îndrăgostit de folclorul românesc. L-am întâlnit în primele zile ale anului, la jumătatea drumului dintre Oslo şi Brandbu, locul său natal. Am stat de vorbă, în limba română, la o cafea.
- Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru nai?
- Aveam 11 ani când am ascultat la radioul norvegian un cântec foarte frumos interpretat de Gheorghe Zamfir. M-am îndrăgostit de acel sunet şi de un instrument care nu exista aici, aşa că am mers la un magazin de muzică din Hamar, am făcut comandă şi mi-au adus un nai foarte simplu, din America de Sud. Am început să cânt singur, pentru că nici profesori de nai nu erau.
L-a avut profesor pe craioveanul Nicolae Pârvu
- Şi ce cântaţi?
- Melodiile din repertoriul lui Gheorghe Zamfir, auzite la radio. Le cântam după ureche. Sunt lăutar! (Râde). Apoi, în anii `80, am fost cu maică mea la Mamaia. Ea mergea de obicei în Spania, să se bronzeze, dar, văzând că sunt foarte interesat de nai, a făcut o excepţie şi a mers în România cu mine, în vacanţă. Am fost şi la Braşov, şi în Delta Dunării, dar cel mai mult am stat la mare. Muzică nu prea am ascultat atunci, doar în ultima zi am descoperit în Satul de vacanţă localurile acelea cu specific din toate zonele ţării, unde multe formaţii cântau folclor. Am cumpărat şi un nai din România, unul artizanal, pentru turişti. După un an a venit în turneu în Norvegia taraful condus de Nicolae Pârvu, care este din Craiova şi care a fost profesorul meu. Au avut un concert în zonă, m-am dus şi eu, i-am aşteptat după spectacol, cu naiul. „Băiete, ce ai acolo?“, m-au întrebat. Le-am spus de pasiunea mea, au fost foarte impresionaţi, m-au invitat la celelalte concerte, iar Nicu Pârvu mi-a arătat un pic din tainele instrumentului. Dacă nu îl întâlneam, nu ajungeam să cânt la nai, pentru că e foarte greu să înveţi singur. Ar fi răma
