Folosirea girofarului pentru patrulare, spun oamenii legii, este ilegală şi încalcă prevederile Codului Rutier.
Spărgătorii şi hoţii care acţionează noaptea prin Timişoara primesc un ajutor nesperat din partea poliţiştilor. Infractorii care lucrează la adăpostul întunericului sunt avertizaţi că se apropie poliţiştii de girofarurile maşinilor aflate în patrulare. Agenţii de ordine publică au primit ordin de la Bucureşti să patruleze pe timpul nopţii cu semnalele luminoase, ca să sperie hoţii.
Lovituri la lumina girofarului
În primul rând se semnalează o creştere a infracţiunilor stradale comise pe timp de noapte”, a spus comisarul-şef Doinel Malcoci, şeful filialei timişene a Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul de Interne. „În statele civilizate Poliţia există, dar nu se vede. La noi se vede, dar nu există. Nu te duci cu girofarul să prinzi hoţi în flagrant, că te văd de la trei blocuri distanţă. Aşteaptă să treci cu tot cu girofar şi lucrează în linişte”, a mai declarat comisarul şef Doinel Malcoci.
Folosit ilegal
În plus, mai spune poliţistul, folosirea girofarului pentru patrulare este ilegală şi se bate cap în cap cu legislaţia rutieră. Lumina roşie a girofarlui îi obligă pe şoferi să circule pe marginea drumului, iar cea albastră îi obligă să acorde prioritate de trecere, potrivit articolului 32 din Codul Rutier. „Girofarul trebuie folosit doar în intervenţii, nu pentru patrulare. Este ilegal”, a apreciat Malcoci. Patrulele de ordine publică circulă cu 20km/h pe marginea drumului, cu girofarul în funcţiune, iar mulţi şoferi, în special cei străini, care au vizitat Timişoara în perioada sărbătorilor, au reclamat că Poliţia şi-a bătut joc de ei. „Oamenii sunt învăţaţi în Occident să respecte Poliţia. Când maşinile de Poliţie au girofarul în funcţiune, şoferii merg frumos în urma lor. Mulţi străini au mer