Second Life are 1,5 milioane de locuitori din întreaga lume, 50.000 dintre ei fiind români
Cei 650 de români din grupul Virtual Bucharest învaţă să construiască la Building School, în Piaţa Revoluţiei
„ – Ce face domnişoara fotograf!”, mă interpelează Johnn Rayna în IM. Râd, fusese atent la ţăcănitul aparatului invizibil. „ - Scriu un articol şi am nevoie de ilustraţie”, îi răspund. „ – Oh, nice!”, exclamă el. „ – Deci... i’m working”, precizez în acelaşi amestec de română şi engleză, care se aude în chat. El, politicos, mă lasă să-mi văd de treabă.
Este ora prânzului şi sunt 14 români în Piaţa Revoluţiei din Virtual Bucharest. Sunt aproape uimită să văd atâţia la un loc şi folosindu-şi, în public, limba maternă. Poate, aici, se simt „acasă”. În restul cosmopolit al Second Life, un imens continent şi o continuă aglomerare de insule, am întâlnit mulţi români atât de nefericiţi din cauza originii lor, încât chiar şi în faţa conaţionalilor încercau să o ascundă. Unuia i-a luat patru ore până să recunoască, dar m-a implorat cu cerul şi cu pâmântul să spun tuturor că e italian.
Puţin mai târziu, am constatat că el şi prietena lui – tot româncă, plecată de vreo opt ani – turuiau în engleza americană, ca şi cum, odată ajunşi în ţările reale de adopţie, s-ar fi născut din nou, automat mai inteligenţi, mai buni, mai cinstiţi, mai norocoşi. Altul mi-a răspuns în româneşte la salut şi s-a teleportat rapid, de parcă scurtă conexiune cu propria-i naţionalitate l-ar fi înspăimântat. În grupul Virtual Bucharest din Second Life sunt însă peste 650 de români cu nume exotice şi unii dintre ei îşi dau întâlnire, stau de vorbă, dansează sau învaţă să construiască la Building School, în Piaţa Revoluţiei, replică 3D a celei din realitate.
Amsterdam, Milano, Venezia, Barcelona, Berlin, Paris, toate există în Second Life. Poţi vizita Palatul Dogilor
