Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actuala Universitatea, mai puternică decât Craiova ’91

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 ianuarie 2009 ·

Finanţatorul Adrian Mititelu suţine că echipa sa este cea mai puternică după peri-oada Craiova Maxima, „sărind“ peste formaţia care reuşea eventul în sezonul ’90/’91. Cu prilejul prezentării celor două transferuri, Pieter Merlier şi Florin Şoavă, finanţatorul Adrian Mititelu nu a pierdut ocazia şi a lăudat noua echipă a Ştiinţei. „Universitatea poate fi comparată acum cu Paris Saint Germain sau cu Dinamo Kiev din anul 1998“, a spus Mititelu. O remarcă asemănătoare avusese patronul Universităţii şi cu o zi înainte, când a încercat să compare trupa lui Napoli cu celelalte echipe pe care le-a avut Bănia de-a lungul istoriei, susţinând că actuala Universitatea este mai bună decât cea care în anul 1991, sub comanda lui Sorin Cîrţu, reuşea să câştige Cupa României şi campionatul, confirmându-se valoarea unor fotbalişti precum Craioveanu, Săndoi, Prunea, Adrian Popescu sau Pavel Badea. „Sunt convins că suntem o forţă. Această Craiova cred că e cea mai puternică de la Craiova Maxima încoace. Craiova e cea mai puternică echipă din România din punct de vedere valoric. S-ar putea să apară unii să spună că sunt nebun, dar eu spun ceea ce cred. La anul, nu o să ne mai mulţumim cu locurile trei, patru, cinci. Vrem mai mult. Cel târziu în campionatul 2010-2011 ne putem îndeplini visul, dacă această echipă va fi gestionată cum trebuie. În următorii doi ani trebuie să vină şi rândul nostru. Dacă vom păstra 90 la sută din lot, avem şanse reale să câştigăm titlul“, a declarat Mititelu, la Radio Oltenia Craiova. În ceea ce priveşte obiectivul din acest campionat, şeful juveţilor este convins că poate prinde podiumul: „Locul trei reprezintă limita de jos a ceea ce sperăm de la acest campionat. Valoarea lotului ne permite să sperăm la minimum locul trei. Nu vreau să ne calificăm în cupele europene de pe cinci-şase, vreau de pe trei!“. Momentul zero pentru alb-albaştri Patronul Universităţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 41 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°