Dezbaterile despre acele masuri pe care un stat sau o organizatie internationala le ia pentru a-si proteja cetatenii se invart in jurul aceleiasi intrebari: “Sunt ele necesare?”.

Raspunsul la aceasta intrebare poate fi influentat de o serie de factori: de la demontarea dovezilor ce sustin pericolul care justifica introducerea masurilor respective, pana la argumente de ordin religios, care ataca doar masurile propuse, fara a sufla o vorba despre motivele care le-ar impune.De cele mai multe ori, in lipsa unui discurs logic si coerent, bazat pe fapte si dovezi concrete, raspunsurile respective sunt adevarate pungi pline cu ipocrizie. O asemenea dezbatere ce se poate prelungi la nesfarsit este insa evitata in aproape orice democratie prin intermediul unor prerogative statale care nu sunt subiect de dezbatere publica.

Va propun insa un studiu de caz pentru cele doua extreme in care se incadreaza factorii ce influenteaza raspunsul de care vorbesc si care demonstreaza de ce o asemenea dezbatere publica nu ar produce, probabil, nici un rezultat notabil.

I. Ipocrizia criticarii masurilor. Se anunta introducerea unui cip cu date biometrice in pasapoarte ci carti de identitate. O personalitate a lumii bisericesti incepe sa protesteze, iar mii de alti credinciosi il urmeaza. Se face o petitie, se invoca previziuni apocaliptice, numarul Fiarei, etc.. Curios, s-a invocat si lipsirea de libertate a romanilor, controlarea lor de catre forte oculte, daca aceasta masura ar fi pusa in practica. Cand a fost insa vorba despre o lege care prevedea stocarea datelor electronice referitoare la convorbirile telefonice si prin e-mail, pentru a fi accesate de procurori pe baza unui simplu mandat, aceleasi principii de libertate, de frica de control nu i-au mai determinat pe initiatorii miscarii anti-cip sa ia pozitii la fel de vehemente, desi o logica elemnetara le-ar fi da