Avitech, furnizor de solutii integrate pentru domeniile audio-video, securitate, instalatii electrice si case inteligente, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri comparabila cu cea obtinuta in 2008, respectiv 18,6 mil. euro, ca urmare a efectelor crizei financiare. "Semnele de destabilizare a climatului economic in perioada urmatoare ne fac sa privim cu rezerve posibilitatea de a inregistra cresteri majore in 2009", a declarat Anton Roescu, managing director al Avitech. In 2008, ritmul de crestere al cifrei de afaceri, de 34%, a fost sub nivelul prognozat, de 45%, din cauza nivelului scazut al vanzarilor din noiembrie si decembrie, cand s-au resimtit pe piata romaneasca efectele crizei economice mondiale, a mai spus Roescu. Compania apreciaza ca se mentine pe primul loc in Romania pe segmentele sistemelor integrate audio-video, segmentul videoconferinte si pe cel al sistemelor pentru "case inteligente". Pe segmentul sistemelor profesionale de securitate, unde a intrat in 2006, Avitech a inregistrat in 2008 o crestere de 127% fata de anul anterior. Printre proiectele majore implementate in 2008 se numara cel desfasurat la Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), respectiv echiparea si amenajarea unui centru de comanda si control, implementarea de sisteme de videoconferinta la nivel national la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si integrarea de sisteme de securitate la Renault Romania. Avitech are sediul central in Bucuresti si centre de suport tehnic si service in Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara. Compania este structurata pe patru divizii, fiecare cu domenii specializate de activitate.
Avitech, furnizor de solutii integrate pentru domeniile audio-video, securitate, instalatii electrice si case inteligente, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri comparabila cu cea obtinuta in 2008, respectiv 18,6 mil. eu