Prima sedinta de tranzactionare din saptamana a fost caracterizata de scaderi moderate, pe fondul unei lichiditati scazute, de 2,6 milioane de euro. Specialistii consultati de Wall-Street sustin ca prognoza pesimista a Comisiei Europene si dezechilibrele sistemului bancar european au fost principalele cauze ale evolutiei de ieri.
Ieri, indicele BET s-a depreciat cu 2,19%, dupa o sedinta pozitiva in prima parte. Indicele BET-FI a pierdut 2,85%, cel mai lichid fiind SIF Moldova, unde s-au transferat 1,095 milioane de actiuni, emitentul pierzand 5,36%, fata de sedinta anterioara. BET-C a pierdut 1,82 procente.
“Am avut o sedinta care a inceput destul de bine cu aprecieri in nota pietelor externe. In momentul in care CE a publicat prognozele pentru 2009 cu privire la Romania piata a inceput sa coboare incet, iar ceea ce s-a intamplat in sectorul bancar din Europa si asteptarile foarte pesimiste privind intregul sistem au amplificat deprecierile de pe piata locala. Lichiditatea a crescut in momentul in care am inregistrat preturi din ce in ce mai mici, dar se mentine in continuare la cote foarte reduse. In continuare ramanem corelati cu pietele externe, dar doar la amplitudini mai mari ale variatiilor burselor straine”, a declarat, pentru Wall-Street, Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.
“Indicii europeni au avut o evolutie pozitiva in prima parte a zilei de ieri, gradul de volatilitate fiind extrem de pronuntat. Indicele DAX avea o pierdere de 1,14% in jurul orei 17:00, dupa o deschidere pe verde”, a declarat Mihai Hancu, broker la Intercapital Invest.
Stirea care a dus la scaderea burselor europene a venit de la Banca britanica Royal Bank of Scotland, care ar putea anunta pierderi de 31 de miliarde de Euro in 2008, pe 26 februarie. Cotatile RBS s-au prabusit pe Bursa de la Londra.
Dupa debutul pozitiv, stiri