Poate cineva să fie convins că măcar unul dintre ei n-ar fi fost mai fericit lângă altcineva? Ce se întâmplă dacă la 20 de ani crezi că ţi-ai întâlnit sufletul-pereche şi te căsătoreşti, iar la 30 de ani acesta moare? Alegi singură tatea şi doliul pentru tot restul vieţii? Cred că acest concept a fost inventat pentru a întreţine în noi iluzia că nu suntem singuri şi că există un campion al alterităţii şi o relaţie-trofeu ce răsplăteşte un ipotetic loc 1 într-un joc cu miliarde de concurenţi. Acelaşi mit ne face să părem incompleţi atunci când speranţa găsirii începe să se piardă.

Mai corect ar fi să fim conştienţi că un om perfect adaptat nevoilor noastre nu există. Şi chiar dacă ar exista, omul se schimbă cu fiecare experienţă. Devii altul, iar perechea ideală se schimbă la rândul ei. Fiecare e unic şi, chiar dacă două suflete-pereche traversează aceeaşi experienţă, schimbarea va fi diferită. Există o singură unicitate, şi nu a unui om raportat la alt om, ci a fiecăruia în parte.

Fără dovezi

Adrian Georgescu

În acest domeniu, demonstraţia prin calcul statistic ori probabilistic este exclusă. Există perfecţiunea unui cuplu? E dragostea o mărime măsurabilă? În discursul lui Aristofan din „Banchetul“ lui Platon apar mitul androginului originar şi ideea de suflete-pereche. Demult, existau trei sexe: feminin, masculin şi androgin, acesta din urmă fiind compus din fiinţe duble, care îi ameninţau pe zei.

Pentru a-i supune, Zeus a decis să-i despartă în două, şi de-atunci jumătăţile se caută. Nu cred, evident, în acest mit. Însă, aşa cum trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, în care Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru, cred că la fel se întâmplă şi în cel mai inexplicabil şi enigmatic domeniu al vieţii: dragostea. Cred că toată lumea are, o singură dată în viaţă, şansa de a întâlni jumăta