Emilian Marcu Cel care spunea cu blajinatate si simplitate de bun crestin "nu am, moarte, cu tine nimic" intr-o noapte a trecut in noaptea timpului viitor. Poetul Grigore Vieru ii rosteste de acum prietenului sau de o viata, Mihai Eminescu, intru vesnicie taina care il apara. Daca in copilarie si in adolescenta, cand unii visau sa plece in Cosmos, el visa sa treaca Prutul, iata ca acum, la nici 74 de ani, trece Styxul in luntrea lui Caron, luntrea unui alt mare prieten al sau: Lucian Blaga.
Acum toate cuvintele pe care i le-am spus, dar mai ales cele pe care nu i le-am spus mi se fac nod in gat. Ma numar printre cei fericiti care au avut sansa de a respira in preajma lui, la mine acasa, la el acasa, in cateva, lungi si placute, turnee prin tara (Romania si Moldova) si in alte nenumarate intalniri. "Nu credeam sa-nvat..." ca Grigore Vieru nu mai este, fizic, printre noi. Cu ani in urma i-am dedicat un poem, dar pe care l-am tot ocolit si nu l-am publicat decat foarte tarziu. Nu stiu de ce. Sau poate ca stiu. In vara lui 2008 l-am trimis la "Literatura si arta", revista de la Chisinau, poetului Nicolae Dabija. Poemul era deja tehnoredactat in paginile revistei si urma sa apara miercurea urmatoare. Luni dimineata, Grigore Vieru a venit la Iasi. Ne-am vazut si mi-a multumit pentru poemul ce urma sa apara. Nicolae Dabija, cel care il iubea infinit, i-a aratat spaltul, parca dorind ca poetul sa se bucure mai repede. Grigore Vieru era atat de emotionat ca si cum ar fi fost primul gest de afectiune pe care il primea. Ne-am imbratisat asa cum o faceam de fiecare data cand ne intalneam. Dar nici pentru el timpul nu a mai avut rabdare. O veste la fel de trista ca si aceasta a trecerii sale in nefiinta a fost aceea prin care Nicolae Manolescu, vorbind in aceste clipe grele despre poetul Grigore Vieru, a spus: "Grigore Vieru este un poet notabil". De astfel, de
