Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soferul unui BMW negru, cautat de politie

Publicat in Ziua Constanta, marți 20 ianuarie 2009 ·

Poliţiştii din Mamaia sunt în căutarea şoferului unui BMW negru care a agresat un tânăr şi a fugit. Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea Clubului XS din Mamaia.

În noaptea de 17 ianuarie, pe la ora 04.00, un grup de tineri a părăsit Clubul XS, situat la intrarea în staţiunea Mamaia. Printre ei se afla şi Florin Stere, de 24 de ani. La un moment dat, tinerii au fost claxonaţi insistent de şoferul unui autoturism BMW, care intenţiona să parcurgă aleea pe care se deplasau tinerii, dar nu avea suficient loc. Aceştia au refuzat să se dea la o parte, fapt care se pare că l-a enervat la culme pe conducătorul auto. A continuat să claxoneze şi, văzând că tinerii nu cedează, a coborât din maşină şi l-a lovit pe Florin Stere cu un par în cap. Acesta s-a prăbuşit la pământ, iar şoferul a urcat liniştit la volan şi şi-a văzut de drum. Prietenii tânărului s-au repezit să-l ajute şi unul din ei a sunat la numărul de urgenţă 112. Din păcate, în momentul de panică ce s-a creat, niciunul nu a reuşit să reţină numărul de înmatriculare al autoturismului. La poliţie au putut preciza numai că era vorba de un BMW negru. Victima a fost transportată la spital, unde medicii au confirmat că suferise un traumatism cranian şi că se afla în stare de ebrietate. Rana a fost însă superficială şi nu a impus internarea. Poliţiştii din Mamaia încearcă acum să-l identifice pe autorul agresiunii. Comentarii (2) INGERUL PAZITOR AL ROMANIEI : Directorul CLAUDIU de la Directia judeteana pentru tineret era pe atunci in zona cu un B.M.W. negru.Ne-am salutat dar era foarte nervos si nu a stat de vorba.E agresiv de fel. anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: +0 radu pop : dupa cum spune si articolul , nu s-au "miscat" din drum si au primit o corectie .... cu care nu sint de acord total dar parca unii o mai merita anunta abuz voteaza impot

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 35 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 40 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 35 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 3 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 58 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°