Rejkjavik 22.12.08
Mama mi-a trimis scrisoarea* prin care o rugai să mă întrebe dacă am luat cu mine containerul cu xeroxurile trase după articolele tale din Scînteia tineretului; îţi răspund imediat că nu le-am luat, le-am lăsat la baza noastră să se topească odată cu gheţarii; sau să le descopere cînd vor începe să caute petrol la Polul Nord; sau să se piardă în oceane, să ajungă pînă la ecuator ori pînă la Capul Horn, să-l găsească vreun nebun de navigator solitar, să-l deschidă, să nu înţeleagă nimic, să-l arunce şi să-l înghită vreo balenă care ori va fi vînată de japonezi, ori se va sinucide pe o plajă din Brazilia. În ambele cazuri, articolele tale din urmă cu 60 de ani vor avea soarta pe care o merită: să rămînă de neînţeles pentru toată omenirea la care, pe vremea aceea, te gîndeai tot timpul. Le-am lăsat acolo nu ca să te pedepsesc - nu mi-o pot permite oricît de rău gîndeşti despre mine - ci ca să te vindec cît de cît. Orgoliul cu care-ţi justifici erorile... Atenţie! Nu te înfuria! Citeşte mai departe!
Rejkjavik 23.12.08
Dacă Grunnhildur, logodnica mea (în paranteză, vicecampioana Islandei la bridge), nu m-ar fi întrebat cui scriu, ai fi primit textul de mai sus pînă la punctul final. Posed o engleză în care am putut încerca să-i explic despre ce e vorba, ca să nu creadă că-i ascund ceva. Trebuie să-ţi spun că nu a înţeles, la cei 27 de ani ai ei, nimic, deşi se părea că o interesează după cîte amănunte îmi cerea, ca un copil care ascultă un basm cu personaje inaccesibile: de ce mai interesează articole vechi de 60 de ani?, de ce m-am despărţit de fata care mi le-a trimis? De ce mi le-a trimis? Şi de ce tatălui meu trebuie să-i fie ruşine de ele? Ce să-i fi povestit...? Un şef de-al meu, un canadian, avea o expresie formidabilă: nu poţi să-i descrii, unuia din Congo, o furtună de zăpadă. Eram exact aşa - explică-i unei bridgiste isl
