În anul 1841 Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi publicau o colecţie de 200 de reţete "boiereşti", carte ce a avut darul de a ridica bucătăria românească la nivelul reţetelor străine. Într-un articol apărut în presa vremii, Negruzzi scria despre un ospăţ dat la Iaşi: "După un borş polonez se servesc mâncăruri greceşti fierte cu verdeţuri ce plutesc în unt, apoi pilaful turcesc şi la sfârşit fripturi cosmopolite".
Toate scrierile publicate de Costache Negruzzi în presa vremii precum Albina românească, Curierul de ambe sexe, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Dacia literară, Propăşirea, au fost adunate în anul 1857 în volumul "Păcatele tinereţilor". Printre textele din această carte întâlnim şi pamfletul "Istoria unei plăcinte" (cunoscut şi sub numele de "Scrisoarea XXII"), o schiţă anecdotică despre acordarea arbitrară a rangurilor boiereşti din perioada fanariotă. Nostalgic. Aici, autorul invocă un moment din copilăria sa şi anume sosirea plăcintarului, apreciind că civilizaţia a distrus valoarea plăcintelor şi poezia plăcintarului. Deoarece în epoca domnilor fanarioţi aceste delicii erau foarte apreciate, un curtean oportunist, care îşi dorea foarte mult să ajungă vornic, a descoperit într-o zi cum poate să-şi atingă scopul: să-i trimită domnitorului o tavă cu plăcinte! Aceasta a sosit tocmai în momentul în care domnitorul stabilea pedepse crunte pentru cei care se făceau vinovaţi că nu-i aduseseră pe masă plăcintele. Încântat de capodopera gastronomică primită în dar, i-a iertat pe slujitori, iar pe boierul care i-a adus bunătăţile l-a făcut vornic.
Preparatele pe care vi le propunem astăzi păstrează şi ele "parfumul" veacurilor demult apuse. Au apărut în volumul "200 de reţete cercate de bucătărie românească şi alte trebi gospodăreşti", de Mihail Kogălniceanu şi Constantin Negruzzi.
Rahatlocum
Dramuri 3