După sistarea importurilor de gaze ruseşti via Ucraina, producţia şi resursele interne ale României au ajuns din nou în centrul atenţiei. Nu prea există însă motive de optimism. Chiar dacă a fost cândva, în 1857, primul producător de gaze şi ţiţei al Europei, România are şanse mici să-şi crească producţia peste noapte. Descoperirea unor noi zăcăminte necesită investiţii mari, însă fără nicio garanţie că acestea vor fi recuperate din producţia viitoare. �

După sistarea importurilor de gaze ruseşti via Ucraina, producţia şi resursele interne ale României au ajuns din nou în centrul atenţiei. Nu prea există însă motive de optimism.

Chiar dacă a fost cândva, în 1857, primul producător de gaze şi ţiţei al Europei, România are şanse mici să-şi crească producţia peste noapte. Descoperirea unor noi zăcăminte necesită investiţii mari, însă fără nicio garanţie că acestea vor fi recuperate din producţia viitoare.

În 2007, de exemplu, Petrom a investit 335 de milioane de lei în activitatea de explorare, în timp ce doar 105 milioane de lei au fost capitalizaţi, prospecţiunile fără succes intrând în categoria cheltuieli. Preţurile în scădere ale ţiţeiului (sub 40 de dolari pe baril, faţă de 150 în vară) reduc interesul companiilor petroliere pentru investiţii în domeniu.

„Perspectivele descoperirii unor noi zăcăminte se leagă de structuri adânci, mai puţin explorate sau greu de detectat prin mijloacele actuale de investigaţie”, arăta Mihai German, director general adjunct la Agenţia Naţională pentru Resursele Minerale, într-o prezentare făcută la o conferinţă pe teme energetice. S-a ajuns ca firmele care au activităţi de explorare să caute zăcăminte şi la șapte kilometri adâncime. Evident, costurile de producţie în cazul unor astfel de zăcăminte ar fi mult mai ridicate decât cele ale exploatărilor de ţiţei şi gaze deja existente.

În solul României s