În 1979, Babacar Sedikh Diouf se întreba încă despre aceste monumente ale propriei sale ţări: Les mégalithes, monuments funéraires ou sanctuaires dâinitiation? Între timp, adică din 2006, două dintre cele mai importante situri, cel de la Sine Ngayene şi cel de la Wanar, alături de două dintre cele din Gambia, Wasu şi Kerr Batch, au ajuns pe lista monumentelor UNESCO. Nu sînt singurele situri africane, în definitiv, aparţinînd unor culturi pe care astăzi, întrucît aproape totul despre ele s-a uitat, le numim stranii (http://whc.unesco.org/en/tentativelists/4003/). Tot ce ştim despre ele (http://www.cera mostratigraphie.h/blog/?p=82) ne vine prin intermediul unor studii recente, făcute de University of Michigan (prof. Augustin Holl) şi de Universitatea din Dakar (Cheikh Anta Diop), printre puţini cercetători localnici numărîndu-se dl profesor Hamady Bocoum, arheolog, director în Ministerul Culturii din Senegal. Prin amabilitatea domniei sale, am avut ocazia să putem ajunge, soţia mea şi cu mine, chiar la începutul acestui an, în proximitatea cîtorva astfel de locuri tainice.
Nu voi strica eventualului specialist plăcerea de a căuta mai multe informaţii online, pentru că texte publicate nu sînt, încă, suficiente. Recomand unul: "Des mégalithes au Sénégal", de H. de Saint-Blanquat, de asemenea depăşit de descoperirile celor doi profesori citaţi mai sus, publicat în revista Sciences et Avenir (nr. 386/1979, pp. 62-67), pentru că nu există încă suficientă literatură academică pe această temă. Altfel, informaţii sporadice se pot găsi (http://fr.wiki pedia.org/wiki/Cercle_m%C3%A9galithique), dar aştept să văd articolele promise de dl Bocoum, mai ales cu privire la funcţiunea ritualică a acestor cercuri. Nici cercetarea nu este completă. Datarea este încă ezitantă, săpăturile au a se face, la fel - relevee; necum să fie vorba, încă, de interpretări ale riturilor
