Introducere

Pe langa cadrul legal general romanesc care reglementeaza protectia consumatorului, reprezentat de Ordonanta de Guvern nr. 21/1992 (numita in continuare OG) a existat o nisa care permitea creditorilor sa modifice dobanzile si comisioanele pe care le percepeau pentru creditele de consum, prin ridicarea lor la un nivel corespunzator propriilor interese – dupa cum ar fi legea cu privire la creditele ipotecare (Legea 190/1999) si legea creditelor de consum (Legea 289/2004). In consecinta, consumatorii plateau din ce in ce mai mult bancilor, pe masura ce dobanzile si comisioanele erau marite arbitrar.

Acest lucru a dus la inregistrarea multor plangeri la Oficiul Protectiei Consumatorilor si la instantele de judecata. Increderea in institutiile de credit a fost diminuata considerabil. Ca o reactie la acest fenomen, Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta nr. 147 (denumita in continuare OUG) care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 795, Partea I din 27 noiembrie 2008 si care a intrat in vigoare pe 27 decembrie 2008. OUG este menita sa puna punct practicilor abuzive ale institutiilor de credit.

Protectia oferita de OG

In cuprinsul OUG au fost introduse trei noi articole (i.e. art. 9¹ - 9³) in vederea protejarii consumatorilor care incheie contracte de credit. Dispozitiile generale de protectie prevad ca in cazul in care un consumator solicita o oferta de credit unui furnizor de servicii financiare (i.e. creditorul), acesta din urma va trebui sa ii puna la dispozitie, gratuit, pe hartie, un grafic de rambursare ori un alt document care sa contina in detaliu costurile totale ale creditului ce urmeaza a fi suportate de catre consumator, precum si o copie a proiectului contractului de credit.

Furnizorii de servicii financiare sunt obligati sa respecte prevederile OG cu privire la tipul de contract de cred