Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porţile li s-au închis

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 21 ianuarie 2009 · ·

Zi plină de evenimente pentru giuleşteni la Poiana Braşov: li s-a promis că-şi iau salariile restante, după care n-au mai avut cum să urce în autocar

Copilul se repede de la un jucător la altul, cu un carneţel în mînă. "De la Pardo ai luat? Uite că l-au luat şi pe el în cantonament", îi zice tatăl. Omul se apropie şi povesteşte, trăgînd de fularul vişiniu de la gît: "Din '72 ţin cu echipa asta, de cînd am bătut la Craiova cu 2-1. Ne conduceau, dar le-a dat Nae Manea două goluri. N-am mai purtat fularul la gît de 20 de ani, cred, însă acum mi l-am pus iar, că sîntem în criză!".

Fotbaliştii, unii cu ochii cîrpiţi de somn, se grăbesc spre autocar. Marius Constantin şchioapătă după alergările tari din ziua trecută, Cesinha iese utimul din hotel. E 10 şi un pic, peste un sfert de oră ajung la Stîna turistică, unde-şi încep şedinţa de pregătire. "Strîngeţi-vă toţi, că vreau să vă zic ceva!", ţipă Manea. Anunţă: "Joi o să vă luaţi banii! Copos şi Taher dau 500.000 de euro". Din cercul format de jucători încep vociferări, directorul tehnic aduce cu un lider de sindicat. "Un salariu sau două?", întreabă direct Bozovici. Constantin glumeşte: "Unu', bă, eşti nebun? Pe vremea asta?". Nae se enervează un pic: "Mă, mie asta mi-a zis Sichitiu, asta vă zic mai departe".

Ghinionul

Grupul s-a spart, s-a transformat într-un şir indian care urmăreşte o vale, locul pentru care antrenorii anunţaseră supliciul: "Facem 4 bucăţi a cîte 2.000 de metri!". "Normal, Bozo, serbian fighter!", e lăudat muntenegreanul, remarcat la alergări. Prietenul Boya e descoperit de Manea tolănit într-una din pauzele dintre serii: "Băieţi, avem un cadavru aici, luaţi-l voi!". Pitbull pică şi el, după ce se jucase un pic cu un bulgăre uriaş, apoi tot lotul se repede la paharele cu ceai. Glume, Bozo îşi scrie porecla pe autocarul prăfuit: "Doctor Bozovici". Ghinion! Pa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban îl atacă pe George Simion: Maghiarii din Transilvania fac bine că refuză colaborarea cu „dușmanii comunității maghiare”

Mediafax acum 30 minute
Afirmația a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul Krónika Online, în contextul unei întrebări referitoare la George Simion, liderul AUR. Viktor Orban: comunitatea maghiară din Transilvania știe cine îi sunt dușmanii Viktor

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°