Raportul Comisiei pentru Analiza Regimului Politic a avut parte de o primire majoritar ostila in presa si au lipsit aproape total dezbaterile pe fond. Nu o sa ma refer aici la reactiile indigeste de pe la Antene sau la mitocaniile presei de haita. si nici nu trebuie sa respingem orice critica la adresa raportului ca fiind expresia influentei mogulilor sau simptomul lipsei de idei a mitocanilor de opinie. Au fost si oameni seriosi care au interpretat momentul in cheia: Basescu isi pregateste Constitutie si pune in pericol democratia din Romania.

Este normal ca o schimbare de asemenea dimensiuni sa ridice ingrijorari contra acumularii unor puteri prea largi in mainile unei singure persoane. Este, daca vreti, un semn de sanatate: o parte din cetateni se ingrijoreaza de bunul mers al democratiei. Trebuie insa sa stabilim niste criterii prin care sa masuram sau macar sa observam coerent derapajele. Pe vremea Guvernului Nastase am fost eu insumi printre cei care au ridicat temeri privind un derapaj de la democratie. (Pastrand insa proportiile. De pilda, nu vorbeam atunci de dictatura, ci mai degraba de sufocarea alternativelor de catre un partid care acapara statul, pe model mexican. Criticii de acum ai lui Basescu par a face prea rapid saltul spre comparatii cu Putin.) Un exercitiu de onestitate intelectuala imi impune sa compar situatia de dinainte de 2004 cu cea de acum. Deci, sunt temerile de acum ale unor critici din presa la fel de intemeiate cum consider ca erau temerile mele si ale altora in perioada Nastase? Sa facem niste comparatii.

Libertatea presei a atras atentia Comisiei Europene inainte de 2004, in pline negocieri de aderare. In realitatea vizibila cu ochiul liber, Nastase s-a bucurat de o quasi-unanimitate de stiri pozitive sau neutre. Un talk-show ca acela al lui Robert Turcescu facea atunci figura solitara doar pentru ca punea