Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN PARIU PROMIŢĂTOR ÎN PLINĂ CRIZĂ / Avioanele private de mare lux

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 ianuarie 2009 ·

250.000 de noi milionari în Europa, adică o creştere a numărului acestora de 8% în Rusia şi în Europa de Est. Iată o piaţă promiţătoare. Pe când unii îşi numără pierderile în timp de criză, alţi câţiva numără milionarii şi sunt convinşi că afacerea lor va avea profit: avioane private de mare lux.

De când cu criza, o nouă piaţă este în creştere, cea a avioanelor private de mare lux. Numeroşi milionari renunţă la propriile aparate de zbor şi le vând. Totuşi, ei continuă să aibă nevoie de un mijloc de deplasare rapid şi confortabil. Soluţia a apărut o dată cu înfiinţarea, astă-toamnă, a companiei Jet Republic, cu sediul în Portugalia, la Oeiras, o suburbie a capitalei Lisabona. Jonathan Breeze, preşedintele director general, se mândreşte că afacerea este acum în plină creştere, la doar câteva luni de la start.

HNWI ÎN LOC DE VIP

Luis Vianna, directorul pentru exploatare, enumeră motivele optimismului său în faţa unui public format numai din "HNWI" (High Net Worth Individuals – persoane cu mare avere netă – n.r.), reunit într-unul dintre cele mai "de fiţe" restaurante din capitala portugheză. Întâi numără milionarii nou apăruţi din Europa: 250.000 numai în 2007. Creşterea este de 8% în Rusia şi în Europa de Est. Clientul-tip nu este "un VIP oarecare", ci "are venituri anuale de două milioane de euro şi vârsta cuprinsă între 35 şi 65 de ani". Jet Republic propune acestui tip de client două opţiuni: proprietatea fracţionată sau un card preplătit pentru minimum 25 de ore de zbor pe an, în valoare de 130.000-388.000 de euro, în funcţie de capacitatea avionului, de la 6 la 14 pasageri. Tariful exclude orice cost suplimentar. Clientul poate ajunge direct, "deocamdată", în peste 1.000 de aeroporturi din Europa, fără nici un fel de constrângere orară. Jet Republic a început deja să îşi constituie clientela: 70% sunt oameni de afaceri şi parti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum o ora
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 23 minute
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 2 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum 50 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum 2 ore
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 2 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Producătorul de lactate Olympus a inaugurat la Braşov un nou centru logistic automatizat, investiţie de 40 milioane euro

News.ro acum o ora
Fabrica de Lapte Braşov, compania care produce şi comercializează gama Olympus şi unul dintre cei mai mari producători de lactate din România şi din regiune, inaugurează un nou centru logistic, în Hălchiu, judeţul Braşov, în urma unei investiţii de

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°