Nimeni, in Romania, nu ar cuteza sa spuna ca legile acestei tari sunt perfecte si nu ar trebui modificate. Nimeni, spre exemplu, sau aproape nimeni nu poate lua apararea unei Constitutii care face Curtea Constitutionala sa intervina spre a emite judecati solomonice cu privire la situatii ce se pot ivi la tot pasul.
Ma indoiesc ca in actualul raport de forte din Parlament o noua Constitutie ar putea fi adoptata. Asa-zisa majoritate abia se tine sa nu se sfasie la cea mai mica provocare. Intrunind teoretic 70%, ea nu va avea disciplina necesara pentru a aduna 2/3 (66%) din voturi in fiecare Camera si cu atat mai putin 3/4 (75%) in votul Camerelor reunite, in caz de esec al votarilor separate (art. 151 al Constitutiei).
Discutia asupra revizuirii totale a Constitutiei Romaniei este lipsita de obiectivitatea necesara, oricat de serioase ar fi propunerile diferitelor comisii. Cei chemati a vota asupra ei, politicienii, sunt majoritar obsedati de viitorul personal, de interesele lor imediate si nu gandesc in perspectiva. Ei ar fi in acelasi timp judecatori si parte. In slaba nadejde a unui consens asupra unui text constitutional, acesta nu poate fi unul cu adevarat orientat catre mai binele general, ci catre profitul unei zdrobitoare majoritati a parlamentarilor. Iar adoptarea unor solutii de compromis de tipul "mai da, romane, mai lasa, vecine" ar putea da nastere la o lege fundamentala tot atat de hibrida si de neputincioasa ca si cea actuala. Antecedentul convingator este legea electorala a recentelor alegeri, rezultatul unui compromis. S-au vazut cat de stranii au fost rezultatele ei.
Pozitia domnului Mircea Geoana, aceea de-a spune ca, de fapt, avem nevoie de o reforma a statului in ansamblul sau, este un tipic artificiu de logica. Daca afirmi ca un anumit subiect este prea particular si vrei sa-l ineci intr-unul mai general, l-ai ispra
