Edina Gallovits a suferit înfrângerea de care se tem toţi jucătorii tineri. Românca nu a câştigat niciun game în faţa valoroasei rusoaice Vera Zvonareva, a şaptea jucătoare a lumii. Sursa: AFP Photo
O înfrângere cu scorul 0-6, 0-6 într-un turneu de mare şlem este poate cel mai înfiorător moment pentru un jucător de tenis. I s-a întâmplat însă Edinei Gallovits (24 de ani), în turul doi al Australian Open. În manşa inaugurală, românca trecuse de italianca Maria Elena Camerin, scor 6-3, 2-6, 6-3.
Cealaltă reprezentantă a României, Monica Niculescu, a pierdut tot în turul secund, în faţa italiencei Sara Errani (2-6, 3-6).
Singurul român rămas în concurs este Victor Hănescu, care va juca în turul doi împotriva israelianului Dudi Sela. În primul tur, jucătorul român l-a învins pe cehul Jan Hernych, după un meci incredibil, poate cel mai disputat de până acum la Australian Open 2009. Scorul spune totul: 3-6, 3-6, 7-6 (9/7), 7-6 (7/4), 8-6.
Citiţi şi:
Pavel a terminat-o cu tenisul