Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcane pentru oameni, în centrul Aradului

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 ianuarie 2009 ·

O femeie de 50 de ani din Arad a fost găsită decedată, în această după-amiază, într-un canal aflat într-o zonă centrală a oraşului, iar oamenii care locuiesc la blocurile din zonă spun că au sesizat de mai multă vreme primăria că din cauza lucrărilor de infrastructură, canele au rămas descoperite încă de vara trecută.

Cadavrul femeii a fost descoperit de muncitorii companiei de apă-canal care veniseră pentru a desfunda un canal. Anchetatorii au găsit în geanta de lângă cadavru o legitimaţie potrivit căreia femeia era surdo-mută. Victima locuia chiar în zonă. Cadavrul a fost scos cu greu de pompierii arădeni după mai bine de o jumătate de oră.

Procurorii au deschis o anchetă şi spun că deocamdată moartea este suspectă pentru că nu se cunosc condiţiile în care femeia a ajuns în canal sau dacă aceasta a decedat din cauza căderii. Se aşteaptă rezultatele autopsiei medico-legale pentru a se stabili mai exact modul în care a decedat victima.

„Parchetul de lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări pentru a stabili modul în care a ajuns persoana într-un canal de colectare a apei menajere, având în vedere că circumstanţele morţii acesteia sunt suspecte până când ancheta va lămuri împrejurările în care a survenit decesul. Cercetarea la faţa locului au evidenţiat că acel canal în care era cadavrul nu era protejat printr-un capac, iar alte două guri de canal din preajmă nu aveau capace protectoare, de tipul celor care în mod uzual sunt întâlnite pe stradă“, a declarat Cristian Lazăr, procuror criminalist.

Locuitorii din zonă spun că au sesizat primăria încă de câteva luni asupra faptului că lucrările de înlocuire a bordurilor de lângă drum au lăsat canalele de pe câteva sute de metri descoperite, iar acestea au devenit adevărate capcane pentru oameni, în special pentru copii.

Purtătorul de cuvânt al prim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 50 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 49 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 43 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°