Se dedică, prieteneşte, marelui clasicist care a fost Dan Sluşanschi
De obicei, ne uităm strîmb la "Sodoma" occidentală: de acolo ne vin toate relele. Ei, cei din apus, ne-au năpădit cu lipsa lor de tradiţii, cu tot felul de tehnologii imorale, cu pofta lor de consum şi cu lipsa lor de evlavie. La noi pîlpîie încă flacăra umanităţii adevărate. Sîntem săraci şi cinstiţi. Săraci şi cu frica lui Dumnezeu. Săraci şi fără noroc. Mărturisesc că mi se întîmplă şi mie, uneori, să mă întorc din Vest oarecum sastisit. Nu e nici acolo paradisul pe pămînt. Şi totuşi, dracul occidental nu e chiar atît de negru. Sînt îngeri şi spre apus. Din păcate, de ei nu ne lăsăm năpădiţi.
Să luăm un exemplu. De multă vreme, în România (dar nu numai în România) studiile clasice sînt în suferinţă. Greaca a dispărut de mult din programele şcolare (tatăl meu încă avea ore de greacă în liceu), deşi amplasamentul nostru geografic, istoria noastră şi religia noastră ar fi trebuit să-i acorde o atenţie specială. Latina a pierdut de asemenea teren, în ciuda orgoliilor noastre de moştenitori ai Romei, rătăciţi într-o mare slavă. Nimeni nu mai are timp şi înclinaţie pentru învăţarea "limbilor moarte", resimţite ca străine de duhul modernităţii şi al progresului. Ei bine, într-o ţară hiper-civilizată cum e Germania, o ţară în care nici limba, nici tradiţiile locale nu trimit la Bizanţ sau la latinitate, asistăm, dintr-odată, la un reviriment al apetitului pentru greacă şi latină. În vara trecută, un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung (nr. 149 din 28/29 iunie) semnala un fenomen nou în universul gimnazial al ţării. În vreme ce în anul şcolar 1999/2000 un elev din patru opta pentru studiul limbii latine, acum aceeaşi opţiune apare la un elev din trei. Interesul pentru greacă a crescut şi el în ultimii opt ani. Analiza acestui "trend" a provocat comentarii şi concluzii spectaculoas
