Cota redusă de TVA de 5%, menită să impulsioneze vânzările de locuinţe noi, îi va ajuta doar pe dezvoltatorii mici şi pe cei din provincie. Foarte important este însă faptul că de această cotă vor beneficia numai imobilele finalizate, nu şi cele aflate în lucru, care suferă de lipsa finanţării şi a clienţilor. Lansată la sfârşitul anului trecut de guvernul Tăriceanu, Ordonanţa nr. 200 avea rolul, printre altele, de a susţine vânzările de locuinţe noi, o piaţă intr
Cota redusă de TVA de 5%, menită să impulsioneze vânzările de locuinţe noi, îi va ajuta doar pe dezvoltatorii mici şi pe cei din provincie. Foarte important este însă faptul că de această cotă vor beneficia numai imobilele finalizate, nu şi cele aflate în lucru, care suferă de lipsa finanţării şi a clienţilor.
Lansată la sfârşitul anului trecut de guvernul Tăriceanu, Ordonanţa nr. 200 avea rolul, printre altele, de a susţine vânzările de locuinţe noi, o piaţă intrată treptat în blocaj, spre disperarea dezvoltatorilor. În primă lectură, OUG nr. 200/2008 oferă şansa unei reduceri cu peste 10% a preţului unor locuinţe, prin acceptarea plăţii unei TVA doar de 5%, în situaţia în care suprafaţa respectivei unităţi locative nu depăşeşte 120 mp utili, iar preţul acesteia este sub 380.000 de lei, adică de circa 100.000 de euro, la cotaţia din decembrie 2008.
O altă impunere a acestei ordonanţe ţine de calitatea de „locuinţă livrată" a imobilului în cauză, prevedere interpretată diferit. Unii dezvoltatori, de pildă, s-au grăbit să anunţe că scot la vânzare locuinţe „la roşu" sau „la gri" (fără finisaje), pentru a se încadra în cota redusă de TVA. „Locuinţă livrată înseamnă că acela care cumpără se poate muta imediat, deci prevederile acestei ordonanţe nu se aplică locuinţele nefinalizate", explică Daniel Anghel, indirect tax partener în cadrul consultantului fiscal PricewaterhouseCoopers.
Î