Rusia şi Ucraina au ajuns la o înţelegere privind reluarea tranzitului de gaz spre ţări ale UE. Dar criza din ultimele săptămâni vine cu o morală teribilă pentru Uniune.

Ea a demonstrat încă o dată cât de slabă şi ineficace este politica energetică comună a UE. Cum am arătat cu ocazia dezbaterilor din Parlamentul European referitoare la aceasta criză, atunci când se află sub presiune serioasă, guvernele naţionale din UE se bizuie, practic, pe resursele şi sursele proprii. în circumstanţele actuale, acest lucru nu este surprinzător, dar dezvăluie o altă faţetă a deficitului de solidaritate din UE. Aceasta criză ne mai indică şi ceea ce este absolut necesar pentru următorii paşi în politica UE în domeniul energiei, în cazul în care chiar ne dorim să avem una. Precum în cazul stocurilor de petrol, trebuie să dezvoltăm capacităţi de stocare a gazului. Trebuie de asemenea să diversificam furnizorii de gaz, rutele de transport şi mecanismele de livrare (situaţia gazului natural lichefiat). Construcţia proiectului Nabucco trebuie accelerată, iar finanţarea necesară trebuie sa implice BEI ca şi alte surse europene. Argumentul conform căruia nu ar fi destul gaz disponibil în cazul în care noi rute de transport ar fi construite nu stă în picioare. Trebuie totodată să fie dezvoltate resurse regenerabile de energie şi să se economisească energia. Nu în ultimul rând, trebuie să dezvoltăm interconectări energetice transfrontaliere, care să permită statelor membre ale UE să se ajute între ele.

Cât priveşte piaţa comună a energiei ea funcţionează imperfect. În plus, ea este dominată de companii mari, din ţările cele mai mari ale Uniunii. Pledoaria pe care unii o fac pentru liberalizare deplină este lipsită de realism. Ultimul episod de criză dovedeşte, dacă mai era nevoie, natura hiperstrategică a energiei, nevoia ca statul să deţină pârghii forte în acest domeniu