Primarul Constanţei a pus capăt speculaţiilor privind stoparea programului de construire a locuinţelor ieftine pentru tineri. Cel puţin pentru moment.
Radu Mazăre a declarat, ieri, că a avut o întrevedere cu constructorii locuinţelor ieftine, în cadrul căreia le-a risipit acestora temerile că unităţile locative pe care le construiesc nu îşi vor mai găsi cumpărători din cauza crizei. Edilul Constanţei a precizat că în cazul în care vor rămâne locuinţe nevândute, acestea vor fi cumpărate de primărie. În acest sens, Mazăre a anunţat că în următoarea şedinţă a Consiliului Local va fi supusă la vot o hotărâre prin care să perfecteze această prevedere.
Primarul a dezminţit speculaţiile potrivit cărora firmele constructoare nu ar mai accepta să încheie contracte cu avans zero şi a precizat că, până în acest moment, au fost încheiate 97 de antecontracte de vânzare-cumpărare, dintre care 65 cu avans zero, 17 cu 25% avans, şase cu 50%, două cu 70 şi 72% şi şase cu sută la sută avans. Mazăre a precizat că cei care semnează antecontractele cu zero avans se gândesc că pot renunţa la locuinţe, lucru care se poate întâmpla. Astfel, în locul celor care nu vor mai cumpăra locuinţele vor urca pe listă următorii.
This text will be replaced
Numărul locuinţelor ar putea scădea
Primarul Constanţei a admis însă că programul iniţiat anul trecut în campania pentru locale nu merge cum se aştepta. „Ca orice lucru nou şi complex, treaba nu merge unsă. Oamenii şi-au luat documentaţia acum, de sărbători, să studieze", a declarat primarul, adăugând că unii constructori au şovăit în a se apuca de treabă pentru că aveau oarece temeri până să le promită primăria că le va cumpăra locuinţele ce nu vor fi vândute. Radu Mazăre a spus că nu se ştie dacă cifra de 2.500 de unităţi locative ce vor fi construite în cea de-a doua tranşă va rămâne în picioare,