Răspund ca la o comandă: “Israelul a venit în 1948 şi a luat Palestina. Noi, arabii, ne-am unit să îi dăm afară, dar n-am putut. Şi de atunci ne tot luptăm”. Când vine vorba despre rachetele care aterizează în Israel, trase de palestinieni, replica e la fel de simplă: “Dacă cineva îţi dă un pumn, tu stai şi taci din gură?”. Se pricep la politică, sunt convinşi că Israelul reprezintă un stat criminal, iar România este aliată cu prietenul Israelului, SUA. Nu vor să audă de McDonald’s, KFC sau Starbucks. Ţin în mână fotografii cu copii ucişi de rachetele armatei israeliene şi sunt convinşi că deţin adevărul absolut despre conflictul din Gaza.
Radwan, Tarek, Mohamed, Oday şi Namen sunt elevi la liceu. Clasa a 9-a şi a 10-a. Alternează scandările în arabă cu cele în română. Din când în când, de ei se apropie câte un adult care să le stimuleze inspiraţia. În total sunt vreo 60-70 de copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani, care agită steaguri palestiniene în faţa fântânii de la Universitate, din Bucureşti. Sirieni, palestinieni, libanezi, toţi sunt uniţi de credinţa islamică. Au venit bucuroşi la mitingul organizat de Uniunea Arabilor din România prin care musulmanii doresc să protesteze faţă de conflictul din Gaza.
Cei mai mulţi copii prezenţi la manifestaţie au un părinte român şi s-au născut în România. Au prieteni români, merg la şcoli româneşti. Învârtind steaguri uriaşe şi agitând cartoane, se zgâiesc la fiecare aparat de fotografiat care este aţintit spre ei. Adulţii, puţini la număr, stau pe margine, împart manifeste şi CD-uri cu filme de propagandă. Între cordonul de jandarmi şi corul copiilor arabi, trecătorii se opresc preţ de câteva secunde şi privesc miraţi “minunăţia”. Nu înţeleg o boabă din păsăreasca lor cu iz de cavalcadă maură, iar jandarmii îi îndeamnă să circule înainte ca misterul să fie lămurit.
P.S. Pentru doua zil
