La mijlocul lunii ianuarie 1989, studenţii politehnişti din Bucureşti intrau în sesiunea de iarnă. Ei aveau de susţinut câte patru-cinci examene de an, plus vreo două parţiale, la care însă nu era obligatorie prezenţa.
"Chiar şi pentru o notă de 5 aveai de muncit foarte mult", după cum îşi aminteşte Daniela I., fostă studentă la Mecanică Fină. Cu toate acestea, puţini tineri se interesau de note, pentru că, la final, repartiţiile în muncă se dădeau în funcţie de buletin. "Examenele de iarnă, ca şi cele de vară, erau foarte grele. Aveam de făcut multe proiecte. Aproape la fiecare materie era un proiect de predat, cu planşe A2, cu memorii tehnice, altfel nu intrai în examen", povesteşte Daniela, care locuia în căminul P 23. Era căsătorită şi stătea cu soţul ei la familişti.
Principalele probleme ale studenţilor nu erau însă examenele, ci rezolvarea absenţelor. Asta pentru că, încă de la începutul anilor ’80 se introdusese în regulament obligativitatea prezenţei la toate cursurile şi laboratoarele. "Pentru un anumit număr de absenţe te exmatricula", spune Florin Vătafu, fost student la Universitatea Politehnica din Bucureşti, actualmente inginer. Dar existau şi soluţii, după cum adaugă Daniela. "Puteai aduce scutiri medicale de la orice doctor. Scutirile trebuiau însă vizate de doctorii de la dispensarul din Regie. Şi lucrul ăsta îl rezolvai cu o pungă de cafea sau cu un pachet de ţigări Kent. Bani nu prea aveau curajul să ia, pentru că era mai riscant pentru ei".
Foştii studenţi de la Politehnică, una dintre cele mai căutate universităţi din acea perioadă, spun că în nici un caz nu se putea lipsi de la cursuri. În general, şeful de grupă era cel care punea absenţele, le trecea în condică. El făcea prezenţa înainte de fiecare oră şi îi nota pe toţi cei care lipseau, chiar dacă erau prieteni sau colegi de cameră. În