Veacul al XIX-lea: o lume în care dacă vrei să te întorci trebuie să îţi asumi riscul de a trăi exact ca oamenii vremii, să te obişnuieşti cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversaţie… cu balurile lor… cu hanurile lor… spunea Ioana Pârvulescu în cartea "În intimitatea secolului 19".
Este o lume a schimbărilor, prin Revoluţia din 1948, dar şi prin Unirea de la 24 ianuarie 1859. Anul Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei este un moment important şi pentru oraşul Bucureşti. Epoca lui Cuza consolidează poziţia oraşului, drept capitala ţării. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apa murdară a Dâmboviţei sau a fântânilor reprezintă sursa de apă de băut a bucureştenilor.
Gastronomia, în presă
Este o perioadă în care modernitatea se simte şi în lumea gastronomică. Existau două publicaţii (foi volante) la temă: "Descrierea plantei Pită tătărească", în 1815, în care aflăm că "rădăcina acestei plante are un iz dulce şi aşa de hrănitor, cât în vreme de lipsă numai cu asta pot trăi oamenii" şi "Îndreptare despre folosinţa ghindei", în 1816, care le recomandă oamenilor în ce chip să folosească ghinda spre hrană, în loc de bucate.
În perioada 1829-1858 (cu întreruperi) se publică gazeta de bază a Moldovei "Albina românească", condusă de Gheorghe Asachi, în care mai apar diverse informaţii despre viaţa culinară, dovadă că în acea perioadă exista o oarecare preocupare şi pentru acest aspect social. Astfel, din numărul 79, de la 5 octombrie 1839, românii aflau că un lord englez a dat un prânz strălucit în Italia.
"Toate bucatele: carne, legume şi peşte erau de doi ani fierte şi foarte bine păstrate după metodul lui Apert; în loc de băutură era apă de mare curăţită, iar vinul era din nişte vase de un veac cufundate în mare. Pâinea era coaptă din făina unui grâu de vreo 4.000 ani, pe carele acest milo
