În seara de Revelion am fost invitat de un cuplu studenţesc din Ann Arbor pentru o gustare frugală, înainte ca gongul să bată. O discuţie multiculturală purtată undeva în vecinătatea campusului putea părea o ofertă promiţătoare. Alături de gazde, la masă erau invitate Alima, o arabistă irakiană atrasă de teme recente în antropologia migraţiei; Rachel, o tînără americană, interesată de impactul lui Puşkin asupra literaturii ebraice contemporane; în sfîrşit, Sonia, o doamnă din Suedia cu preocupări în zona poeziei americane. Prezenţe agreabile, fine şi educate, afiliate într-un fel sau altul la anumite programe culturale ale universităţii. Nu era un mister pentru mine faptul că ştiinţele umane se predau la University of Michigan dintr-o perspectivă angajat progresistă. Între paradigma Marx şi modelul Eliade de studiere a religiei, bunăoară, autorul Capitalului se bucură în continuare de prestigiu, reverenţă şi chiar pietate. Conversaţia s-a închegat interesant pentru primele treizeci de minute, ajungînd să discutăm între altele, dar nu fără un surîs condescendent, semnificaţia circumciziei în iudaism, "semnul legămîntului", legătura cu noţiunea de identitate etnică şi cu sexualitatea masculină ("sămînţa bărbătească"). Coincidenţa face, le-am spus gazdelor, ca la 1 ianuarie calendarul Bisericii răsăritene să celebreze "Numele lui Iisus", la opt zile după Naşterea Domnului şi deci tăierea împrejur... Chiar şi din perspectivă seculară, mi s-a părut un exemplu puternic de transfer semantic: dinspre fixaţia anatomică sărbătoarea se mută către esenţa doxologiei, unde repetiţia sfîntului Nume capătă un rol decisiv.

Revenind însă la tema sexualitate, Rachel deschide primul subiect controversat. Dezgustată de bigotismul familiei sale iudaic-ortodoxe, tînăra studentă PhD decide să atace, fără prea multe precauţii bibliografice, intoleranţa "mult mai gravă" a creştinis