"Ce jucării aveai când erai mic?", este jocul pe care l-am jucat cu câţiva dintre cei care acum 20 de ani – şi chiar mai bine – erau "pionierii de azi, uteciştii de mâine". Rezultatul îl puteţi citi în rândurile următoare.
Cristina îşi aduce aminte ce jucării îi cumpărau părinţii ei, ce îi aducea Moş Crăciun deghizat în Moş Gerilă: "Era un joc care se numea «M-am mutat în noul nostru apartament», trebuia să recompui camera cu tot mobilierul. Era frumos. Aveam apoi un «Optic cabinet», mi-l cumpărase tata, era foarte educativ, jocul ăsta te învăţa cum să faci un microscop rudimentar, era pe înţelesul copiilor, te învăţa să faci experienţe primare de fizică, era acolo şi o baghetă cu care electrizai ceva, proiectai şi diapozitive. Apoi, aveam şi două păpuşi, dar nu prea mă omoram după ele. Ale mele nu aveau nume din fabrică sau nu-mi mai aduc eu aminte. Le botezasem pe una Grăsuţa şi pe alta Bruneţica. Le machiasem pe frunte cu pixul, nu ştiam că ar fi trebuit pe pleoape".
O colegă nostalgică după copilăria ei povesteşte: "Ce de ţintar mai jucam când eram copii, şi ce de Remi! Aveam tot felul de jucării chinezeşti". Se vede treaba că aveau relaţii părinţii ei. Eu am visat nu ştiu câţi ani la un penar chinezesc şi nu găsea mama niciodată să îmi ia. Lasă că avea Lucica într-a cincea şi mă uitam cu jind la banca ei.
Alex s-a dat cam mare, după părerea mea, când a început să ne spună că avea o basculantă din aia mare în care, pe la 2-3 anişori, încăpeai cu totul! Treaba lui, oricum nu putem să-i verificăm copilăria.
"Dar mai ţineţi minte tractoraşele alea roşii decapotabile? Alea Universal 650!", le zic şi eu, care din momentul cunoştinţei cu acel bolid al ogoarelor am visat mereu să văd pe viu lotul în folosinţă al părinţilor mei lucrat cu asemenea tractor. N-am apucat.
"Maroco!", strigă în
