Gazul rusesc a ajuns marţi în Europa, via Ucraina, pentru prima dată după o pauză de două săptămîni, după ce disputele dintre Moscova şi Kiev au dus la suspendarea livrărilor către 20 de ţări europene. Slovacia, ţară vecină Ucrainei şi una dintre cele mai afectate de criză, a anunţat că a început să primească gaz, deşi se spunea că ar putea dura chiar şi 36 de ore pînă cînd combustibilul ar ajunge în diverse părţi ale Europei, multe dintre statele afectate fiind nevoite să raţionalizeze stocurile către consumatori. Alexandr Medvedev, vicepreşedintele gigantului rus Gazprom, afirma marţi, într-o conferinţă de presă, că „gazul nu este pompat în direcţia Europei, ci a ajuns în Europa“, în timp ce Ucraina a confirmat că a primit combustibilul din Rusia şi că îl va livra către Europa cît mai curînd posibil. Criza gazului nu a făcut decît să reflecte tensiunile politice dintre Moscova şi Kiev şi, mai ales, puternica opoziţie a Rusiei faţă de aspiraţiile fostei republici sovietice de a se alătura NATO. Nu trebuie să facem un prea mare efort pentru a ne aminti de conflictul de anul trecut din Georgia, o altă ţară cu dorinţe similare. Sub titlul „Russia Restores Gas to Ukraine“, Andrew E. Kramer notează, ca din întîmplare, în ediţia New York Times de marţi, că „tensiunile continuă între Rusia şi Ucraina. Luni şîn ziua semnării acordurilor menite să pună capăt crizei – n.m.ţ, preşedintele Dmitri Medvedev a semnat un ordin prin care impune sancţiuni ţărilor care au vîndut armament fostei republici sovietice Georgia, cu care Rusia s-a luptat în august. Sancţiunile vizează încetarea cooperării militare şi tehnice cu astfel de ţări. Ucraina a vîndut armament Georgiei şi ar putea fi afectată de această măsură, cîtă vreme industria sa militară este strîns legată de cea a Rusiei, ca moştenire a Uniunii Sovietice“. De altfel, multe voci din Ucraina şi Occident au văzut în acea